Un reporter care respectă blazonul profesiei

 Carmen MIHALACHE

     Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”. Îmi place să citesc reportaje bine făcute, „la meserie”, pentru că întotdeauna aflu lucruri noi, şi pentru că ştiu de cât spirit de observaţie, cultură, documentaţie prealabilă, de cât talent ai nevoie ca să te afirmi în acest domeniu al gazetăriei, foarte puţin ilustrat, din păcate, la ora actuală. Or, reportajul este un gen greu, dar pasionant. Neagu Udroiu  îl vede pe reporter ca pe un căutător de aur: „Reporterul, omul de teren, zvârluga nu o dată pusă să se zbată pe uscat şi să descopere dispozitivul laser în stare de a perfora uşile capitonate născute pentru a se dovedi inexpugnabile, el, reporterul, îşi dizolvă priceperea şi talentul în alchimia producţiei ştirii. Dar ei au totodată datoria de a se insinua în intimitatea evenimentului, în conglomeratul de sensuri şi interpretări. Există o cartă comportamentală a reporterului cu pretenţii şi obligaţii, al căror rost poate fi considerat scoaterea la lumină al grăuntelui informaţional. Aşadar, stăpânirea mijloacelor de prospecţii în geologia socială ori politică, preluarea adecvată pentru îndepărtarea sterilului, punerea în valoare a produsului cristalin, şlefuirea lui până la limita posibilă de acces. Ca pe vremea căutătorilor de aur, el are datoria de a respecta confidenţialitatea surselor şi de a proteja pe furnizorul de informaţie. Adus la lumina zilei şi lăsat să primească razele interesului, cristalul poate trezi interese şi dezvolta patimi neprevăzute. E bine să fii prevenit şi să  opreşti în faşă dezvoltarea de reacţii contrare”.

Să părăsim atitudinea defetistă!

 

Vasile PUŞCAŞ

     Am reţinut, din discuţiile cu ardelenii, bănăţenii şi bucovinenii deveniţi buni cetăţeni americani, că o lecţie pe care au învăţat-o din comportamentul lui Iuliu Maniu a fost aceea că românii ar trebui să părăsească atitudinea defetistă în faţa marilor provocări ale diferitelor epoci. Aceşti români americani au perceput că Iuliu Maniu a fost liderul care i-a determinat pe toţi ceilalţi lideri ai românilor ardeleni să creadă că şi românii pot să-şi realizeze unitatea naţională, pot să creeze statul-naţiune care să fie locul devenirii progresului şi democraţiei pentru toţi românii. Şi a dovedit că doleanţa poate deveni realitate atât prin acţiunea extraordinară de organizare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, cât şi prin stabilirea unor standarde occidentale proiectului de ţară preconizat pentru România Mare.

Spitalul

 Sebastian ŞUFARIU

 Atunci când patimile politice actuale, dezonorante pentru memoria înaintaşilor, prevalează faţă de o binemeritată cinstire care ar obliga dacă nu la o reparaţie morală, măcar la o gospodărire parcimonioasă a ceea ce am primit, se cuvine să ne aplecăm, măcar puţin, către temeiul unui act cu o semnificaţie aparte. Întrebarea care susţine acest intro este următoarea: Vă amintiţi de numele Pavel şi Ana Cristea?

Desigur, pentru un timişorean sau pentru cineva din Bucureşti, pentru vreun harghitean bunăoară, aceste nume care compuneau cândva o familie nu spun, cel mai probabil, nimic. Paradoxul face că nici pentru mulţi dintre cei care ar putea a fi bănuiţi a avea mai multă cunoaştere în aria celor enunţate – este vorba de locuitorii Bacăului – lucrurile nu par a sta altfel.

Exemplul păpădiei

Firiţă CARP

Surpriză mai mare decât să ai o surpriză uriaşă, când eşti convins că nu mai este loc de nicio surpriză, nu se poate. Aşa aş fi putut considera până ieri, pe la jumătatea distanţei dintre dimineaţă şi prânz, când am încremenit deopotrivă cu timpul să privim împreună o păpădie. Da, nu este nicio greşeală, o umilă şi neputincioasă păpădie, pe care o crezusem plecată spre o altă dimensiune a existenţei sale, mi-a dat peste cap convingerile despre relaţia dintre aparenţe şi esenţe, despre rolul rădăcinilor firii noastre, ale lumii în general, despre importanţa rădăcinilor văzute, dar cel mai adesea nevăzute, în perpetuarea vieţii, a enigmaticelor rosturi ale lumii.

Un altfel de Paşte

preot Constantin GHERASIM

Bacăul este o comunitate creştină cu rădăcini vechi. Existenţa unei biserici ştefaniene în centrul urbei reprezintă un semn că spiritualitatea locuitorilor era un puternică şi profundă în veacul al XV-lea. Şi s-a păstrat peste timp. Dintotdeauna, pentru băcăuani, sărbătorile pascale au însemnat momente de rugăciune, prezenţa la sfintele lăcaşuri pentru a primi lumina sfântă şi fericirea mesei în familie, alături de dragi. Anul acesta a fost altfel decât ne-a obişnuit istoria. Am avut parte de un festin religios atipic, centrat nu pe prezenţa reală, ci pe cea virtuală, în biserici.

Medalii şi distincţii pentru Filiala UZP Bacău

    Acţiunea itinerantă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a atins şi Bacăul.  În Amfiteatrul „Dumitru Alistar“ al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“, Catedra de Limba şi literatura română şi Ştiinţe ale comunicării a organizat întâlnirea dintre studenţii programului de studii Comunicare şi relaţii publice şi jurnalişti din Bacău şi din ţară. Preşedintele organizaţiei, Doru-Dinu Glăvan, l-a omagiat pe Vasile Alecsandri în calitate de... redactor al publicaţiei „Certitudinea“, alături de... Mihai Eminescu. Cu privirea către actualitate, a subliniat că „maturitatea seniorilor nu poate fi depăşită de frenezia tinerilor“. „Fiecare senior ar trebui să ia câte un tânăr jurnalist într-un act de mentorat“, a adăugat Ovidiu Zanfir. Vasile-George Puiu a elogiat radioul ieşean, Cristina Cârtiţă-Buzoianu a atenţionat asupra pericolului ştirilor false, Petru Frăsilă a oferit un model de luptă pentru drepturile jurnalistului, iar Ioan Dănilă a propus din nou deschiderea de rubrici dedicate limbii române în toate publicaţiile. Filialei Bacău i s-a decernat Medalia Centenar UZPR, iar Mihai Buznea, Eugen Verman, Leonard Popa şi Ştefan Radu au primit distincţia Credinţă şi loialitate, înmânată de preşedintele UZPR. (D. I.)

Semănatul şi culesul

Firiţă CARP

În depozitul înţelepciunii poporului nostru găsim o zicere de mare actualitate, dintotdeauna, acum şi pentru totdeauna povăţuitoare de bine. ,,Cine seamănă vânt culege furtună!" sună propoziţia la care vreau să fac referire şi nu am pretenţia că vă spun o noutate. Apoi, chiar dacă, cine ştie, nu exact în forma asta o întâlnim, înţelesul ei profund nu îngăduie echivocuri şi cred că acesta este motivul pentru care mi-a venit acum în minte. Ea reprezintă chintesenţa unei îndelungate experienţe de viaţă şi se referă la natura relaţiilor interumane, indiferent de domenii, ierarhizări, epoci istorice, etc., dar mai ales la consecinţele acestor relaţii, la rodirea lor în planul păcii sociale. Fiindcă, începând cu cea mai măruntă organizare umană, orice grup de doi indivizi aflaţi într-o relaţie ierarhică oarecare, şi continuând cu arhicunoscuta şi des invocata ,,celulă de bază" a societăţii, familia, până la macrosocialul a tot cuprinzător, în oricare dintre aceste entităţi ,,semănatul şi culesul" sunt mereu într-o interdependenţă evidentă. Şi, ca să fiu mai clar, subliniez că aruncarea seminţelor discordiei pe terenul oricărei aşteptări, cultivarea vrajbei cu sau fără intenţie, alimentarea inconştientă cu suspiciuni a împrejurului duc invariabil, mai devreme sau mai târziu, la recolte adecvate. Să nu ne imaginăm niciodată că, semănând ură, dezbinare, minciună, ranchiună, intrigă, etc la vremea recoltei vom strânge fructele armoniei, toleranţei, iubirii, adevărului, înţelegerii. 

Ziua Mondială a Libertăţii Presei se poate. Ziua Ziaristului Român de ce nu se poate?

Doru-Dinu GLĂVAN

Data de 3 mai reprezintă, în calendarul zilelor internaţionale recunoscute sau hotărâte de ONU, Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Există, de altfel, o copleşitoare inflaţie a Zilelor Mondiale, unele serioase, altele hilare, unele fireşti, altele absurde, altele stupefiante, unele inutile, altele redundante. O simplă enumerare a lor scoate la iveală o grabă frenetică, demnă de o cauză mai bună, pentru ocuparea zilelor anului cu dedicaţii care mai de care mai mondiale sau mai internaţionale: Ziua Mondială a Scriitorilor, Ziua Mondială a Radioului, Ziua Mondială a Sănătăţii, Ziua Mondială a Bolnavului, Ziua Internaţională a Copilului Bolnav de Cancer, Ziua Mondială a Sindromului Down, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Sclaviei şi Comerţului Transatlantic cu Sclavi, Ziua Internaţională de Toleranţă Zero faţă de Mutilarea Genitală a Femeilor, Ziua Mondială a Zonelor Umede, Ziua Internaţională a Vizibilităţii Persoanelor Transgen, Ziua Star Wars, Ziua Internaţională a Moaşelor (a Moaştelor încă nu!), Ziua Prosopului, Ziua Mondială a Vântului, Ziua Internaţională a Somnului, Ziua Mondială a Vrabiei, Ziua Internaţională a Pisicii, Ziua Mândriei Autiste, Ziua Internaţională a Văduvelor, Ziua Internaţională a Stângacilor etc., în total peste 300. Presa este onorată, în acest inventar festivist, cu două zile mondiale/internaţionale: Ziua Internaţională a presei libere (20 aprilie) şi Ziua Mondială a Libertăţii Presei (3 mai).

Detectiv al clipei prezente

Cornel CEPARIU

Cuvinte-gânduri despre Libertatea Presei mi-au îndrumat cariera de „detectiv al clipei prezente”. O profesie în care, odată implicat, trebuie să deţii concomitent dorinţa, dar şi priceperea  de a scrie, flexibilitate, temperament, trebuie să fii inteligent. Iar, dacă se poate, să mai fii şi o persoană cunoscută, chiar marcantă în zona de acţiune. Să fii  voluntar, să ai o însemnată doză de curiozitate în plus în comparaţie cu majoritatea oamenilor şi profesiilor, să încerci înţelegerea evenimentelor şi faptelor  zilei cu tenacitatea cercetătorilor din diverse domenii, apelând la documentarea şi propria educaţie.

Despre lume şi oameni

Ştefan MITROI

Îmi spune cineva la telefon: Cred că acum nu te poţi plânge că n-ai timp pentru scris.

Da, îi răspund, am tot timpul din lume, dar nu am lumea. Ea, lumea, în care am trăit până nu demult, îmi lipseşte!

Nu e zi în care să nu-mi rog sufletul să fie un pic mai vesel, dar fără sorţi de izbândă. Este mai tot timpul trist şi, uneori, îl văd încercând să se ascundă de mine, ca să nu bag de seamă că plânge.

Cum să scrii în aceste condiţii?

Unde ne sunt comentatorii?

Adrian JICU

 M-am uitat şi eu la recent încheiatul Campionat European de Fotbal pentru Tineret. Nu imparţial, ca tot românul, ci subiectiv, cu prejudecăţile mele. Şi cum la fotbal şi politică se pricepe toată lumea, mă încumet să scriu câteva rânduri despre primul domeniu, fiindcă pentru cel de-al doilea sunt oameni mult mai pricepuţi.

N-am să mă pronunţ nici în legătură cu sistemul de joc, nici cu tactica uneia sau alteia dintre echipe, n-am să invoc talentul incontestabil al acestei generaţii şi nici publicul minunat. N-am să fiu nici prea entuziast, dar nici sceptic, fiindcă, în general, atitudinile extreme nu mă conving. Ce m-a frapat însă la transmisiunile TVR a fost modul în care meciurile naţionalei au fost comentate.

Individul obişnuit şi civilizaţia elitistă în epoca mulţimii

Cornel CEPARIU

 Volumul cu ecouri şi în prezent pe care francezul Gustav Le Bon l-a dedicat „Psihologiei mulţimii” a fost publicat la Paris în anul 1895, apariţia editorială fiind urmată de ecouri polemice profunde în rândul intelectalităţii europene şi, apoi, americane. Evaluarea lucrării a fost potenţată apoi de aprecierile deosebite punctate de Sigmund Freud şi de Carl Gustav Jung (cel care afirma că ideile sale despre individul obişnuit coincideau cu formulările în domeniu exprimate de Gustave Le Bon). Joseph Schumpeter, un economist de notoritatea mondială, i-a atribuit gînditorului francez, la rândul său, „meritul de a fi deschis ochii asupra realităţii pe care toţi o cunoaştem, dar pe care nimeni nu dorea s-o recunoască”.

Spiritualitate virtuală

Constantin GHERASIM

 Aş vrea să scriu şi eu despre toporaşi sau ghiocei, gândire pozitivă ori relaxare mentală şi alte asemenea. Dar nu ştiu cum se face că, subit, vremea devine potrivnică şi vijelia se abate peste florile din cap, furtuna se dezlănţuie peste relaxarea minţii şi bântuiala scepticismul acoperă tot ce părea a fi bun şi frumos. Astfel, relaxarea devine zbucium.

Dincolo de antinomii, nu văd decât o cultură prosperă, pe zi ce trece, a indiferentismului, a lucrului făcut doar să fie făcut, a spoielii, a „mormântului văruit pe dinafară, dar putred dinăuntru”.

Lacrimile unui om rămas singur pe lume. Ce literatură, ce poezie? Să vezi dramatism în viaţa de zi cu zi, chiar lângă tine. Însă eşti prea ocupat. Omul, deşi tânăr, este bolnav şi solitar precum puiul de porumbel căzut din cuib în mijlocul străzii. Micuţa zburătoare stă cuminte şi aşteaptă să fie repusă la locul său. Nu ştie că primul şofer, atent mai mult la telefonul mobil decât la şosea, îl va călca simţind doar o pocnitură sub cauciucuri. Va trece mai departe relaxat şi indiferent căci ochii săi nu mai sunt făcuţi să privească lumea

Nu te face mai bogat material, nu te ajută să câştigi la loto, nu-ţi oferă oportunitatea să trăieşti mai mulţi ani. Credinţa îţi schimbă modul de a privi şi înţelege viaţa şi oamenii. Credinţa îţi dăruieşte o altă perspectivă asupra lumii. Credinţa te face lucid şi realist...

Avem europarlamentari?

Minodora CLIVETI

  Nu mă consider un om deosebit, ci poate doar unul norocos de a fi pus, la un moment dat al existenţei sale, în anumite circumstanţe care i-au permis folosirea priceperii profesionale dobândită ca urmare a studiilor serioase şi conştiincioase şi, de ce nu, carisma personală. Acestea dublate de un acut / normal interes de a-şi face datoria.

Recunosc că experienţa mea de viaţă este una mai puţin obişnuită, deşi nu ieşită din comun, dacă mă gândesc puţin la cât de repede ajung unii miniştri azi. Totuşi nu e chiar banal  să termini o facultate de drept prestigioasă cu 10, să urmezi cursuri de drept la Universitatea Columbia, la cea din Birmingham sau la Strasbourg, să faci practică în firme mari de avocatură din Anglia şi Franta, să câştigi un concurs internaţional de pledoarii, să fii doctor în drept al Institutului de Studii Juridice al Academiei Române şi nu în ultimul rând să munceşti timp de 10 ani ca deputat în Parlamentul României şi în Parlamentul European.

Gânduri în ceas aniversar al profesioniştilor în jurnalism

Cornel CEPARIU

În ziua de 11 ianuarie, cu un veac în urmă, un grup de jurnalişti impregnaţi de momentul istoric din 1 Decembrie 1918, s-au întâlnit, în Bucureşti pe actuala stradă Constantin Mille nr. 5, în clădirea fostei berării „Berlin”, unde astăzi se află un Club public, pentru a pune bazele unei organizaţii: Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Aceasta viza conlucrarea şi perfecţionarea profesională a condeierilor în spiritul ţării lor întregite.

De ce "Context"?

Ştefan RADU

Au trebuit să treacă vreo câţiva ani pentru ca breasla jurnaliştilor băcăuani (câtă mai este!) să întemeieze o asociaţie care să o reprezinte. Am aderat la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi am înfiinţat Filiala „Marius Mircu” – Bacău. Mulţi colegi din ţară ne laudă pentru dinamismul grupului nostru. Am tipărit, deja, un almanah, iar „Sportul băcăuan”, ce apare prin stăruinţa colegului nostru Leonard Popa, este editat sub egida UZPR. Împreună (indiferent de publicaţia, radioul sau televiziunea la care „prestează” fiecare), ziariştii băcăuani şi-au propus proiecte ambiţioase pentru următoarea perioadă. Ştim că meseria asta stimulează orgoliile, provoacă dispute, patimi şi chiar adversităţi (pe alocuri!), însă dincolo de toate acestea ea înseamnă implicare voluntară în viaţa şi evoluţia Cetăţii. Ziaristul este cronicarul vremurilor moderne, mereu în slujba cititorilor săi, un haiduc înarmat cu verbul său, cu talentul şi entuziasmul nedisimulat. El trăieşte, profesional, în spaţiul îngust şi tensionat dintre guvernanţi şi guvernaţi. I se cere, adesea, să fie „imparţial”. Între bine şi rău? Între minciună şi adevăr? Între fericire şi disperare? Este om şi, mai ales, cetăţean: are bucurii şi necazuri, are opţiuni (filozofice, politice, economice, religioase etc.), are simpatii şi antipatii… În consecinţă, de fiecare dată când îşi expune public ideile este sclavul contextului (cultural, politic, social, economic etc., dar şi familial, profesional sau emoţional). Când dorim să acţionăm într-o direcţie sau alta nu sunt de-ajuns doar voinţa, devotamentul sau resursele (materiale, financiare, morale sau de altă natură); trebuie să ţinem seama şi de context. Medicina chineză antică ne învaţă că tratamentul se aplică nu doar unei anumite boli, ci întregului organism. Probabil că abordarea jurnalistică a unui subiect ar trebui să fie similară: când scriem despre un fapt aparent izolat ar trebui să studiem „organismul” social în ansamblul lui. Numai astfel am atinge un anume grad de… imparţialitate.