sâmbătă, 24 aprilie 2021

Să părăsim atitudinea defetistă!

 

Vasile PUŞCAŞ

     Am reţinut, din discuţiile cu ardelenii, bănăţenii şi bucovinenii deveniţi buni cetăţeni americani, că o lecţie pe care au învăţat-o din comportamentul lui Iuliu Maniu a fost aceea că românii ar trebui să părăsească atitudinea defetistă în faţa marilor provocări ale diferitelor epoci. Aceşti români americani au perceput că Iuliu Maniu a fost liderul care i-a determinat pe toţi ceilalţi lideri ai românilor ardeleni să creadă că şi românii pot să-şi realizeze unitatea naţională, pot să creeze statul-naţiune care să fie locul devenirii progresului şi democraţiei pentru toţi românii. Şi a dovedit că doleanţa poate deveni realitate atât prin acţiunea extraordinară de organizare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, cât şi prin stabilirea unor standarde occidentale proiectului de ţară preconizat pentru România Mare.

Iuliu Maniu a aparţinut unei generaţii de oameni politici şi de cultură, din primele decenii ale secolului trecut, care nu doar vorbea despre «Datoria vieţii noastre», ci, aşa cum o demonstra chiar marele cărturar Vasile Pârvan, a dovedit că avea viziune, voinţă şi mijloace de a face nu doar România Mare, dar şi să înfăptuiască în ţara noastră o civilizaţie inspirată de/şi asemuită celei occidentale. Acelei generaţii de «Înfăptuitori», cum ar zice Nicolae Iorga, i s-a mai spus şi Generaţia Marii Uniri. Care a reuşit o realizare cu adevărat istorică pe care contemporanii şi urmaşii lor au judecat-o adesea conjunctural. Poate că ar fi cazul ca acum, la celebrarea Centenarului Marii Uniri, cetăţenii României de azi să recunoască şi să aprecieze faptul că au primit de la înfăptuitorii de acum un veac, reprezentaţi cu mare distincţie de Iuliu Maniu, nu doar o Ţară, ci şi misiunea/datoria de a crea o civilizaţie şi cultură românească organic integrată în cea europeană, în cele mai înaintate realizări ale omenirii. Am găsit la românii americani cu care am avut prilejul şi onoarea să discut, în urmă cu aproape un sfert de veac, percepţia acestui imbold, pe care Iuliu Maniu l-a adresat permanent concetăţenilor săi, la creaţie civilizaţională de mare anvergură în România.

la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU

Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)