Carmen MIHALACHE
Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu
prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a
ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale,
unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi
ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante,
pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost
una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv,
nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără
frontiere”. Îmi place să citesc reportaje bine făcute, „la meserie”, pentru că
întotdeauna aflu lucruri noi, şi pentru că ştiu de cât spirit de observaţie,
cultură, documentaţie prealabilă, de cât talent ai nevoie ca să te afirmi în
acest domeniu al gazetăriei, foarte puţin ilustrat, din păcate, la ora actuală.
Or, reportajul este un gen greu, dar pasionant. Neagu Udroiu îl vede pe reporter ca pe un căutător de
aur: „Reporterul, omul de teren, zvârluga nu o dată pusă să se zbată pe uscat
şi să descopere dispozitivul laser în stare de a perfora uşile capitonate
născute pentru a se dovedi inexpugnabile, el, reporterul, îşi dizolvă
priceperea şi talentul în alchimia producţiei ştirii. Dar ei au totodată
datoria de a se insinua în intimitatea evenimentului, în conglomeratul de
sensuri şi interpretări. Există o cartă comportamentală a reporterului cu
pretenţii şi obligaţii, al căror rost poate fi considerat scoaterea la lumină
al grăuntelui informaţional. Aşadar, stăpânirea mijloacelor de prospecţii în
geologia socială ori politică, preluarea adecvată pentru îndepărtarea
sterilului, punerea în valoare a produsului cristalin, şlefuirea lui până la
limita posibilă de acces. Ca pe vremea căutătorilor de aur, el are datoria de a
respecta confidenţialitatea surselor şi de a proteja pe furnizorul de
informaţie. Adus la lumina zilei şi lăsat să primească razele interesului, cristalul
poate trezi interese şi dezvolta patimi neprevăzute. E bine să fii prevenit şi
să opreşti în faşă dezvoltarea de
reacţii contrare”.
Nu ştiu ce reacţii ar putea să aibă
ziariştii de tip nou, cei „recenţi”, când aud aşa ceva, dar înclin să
cred că nu ar acorda câtuşi de puţin importanţă acestor lucruri prea serioase
pentru ei şi „desuete”, primul lor impuls fiind acela de a alerga doar după
senzaţionalul ieftin şi după ceea ce se obţine uşor, fără efort. Unde mai
găseşti astăzi gazetari cu respect pentru integritate personală şi
profesională? Poate doar, din nefericire, doar în cărţile unor seniori cum este
domnul Neagu Udroiu. Un gazetar de vocaţie, trăindu-şi cu intensitate pasiunea
şi un om care a muncit enorm, şi mă gândesc acum la acea monumentală istorie a
presei, în trei volume, apărută sub titlul. „Condeie, voci, chipuri- o istorie
a presei româneşti prin personalităţi”. Un autentic profesionist al
jurnalismului, unul de clasă, care s-a lăsat mereu purtat de curiozitate,
adevărat „blazon al meseriei”.
Revenind la cărţile sale de călătorie, de „pieton prin oraşele lumii” (a fost în 135 dintre acestea!), pot spune că ai senzaţia că te „cufunzi într-un imperiu fabulos”, după cum remarca unul dintre comentatori. Citindu-i şi paginile de jurnal, şi interesantele eseuri, avansând puncte de vedere personale, subtile, ai în faţă portretul unui om de o mare bogăţie interioară, care se dezvăluie pe sine, se dăruieşte fără rest în scrisul său, care, pe lângă riguroasa documentaţie, informaţia bogată, are vibraţie, sentiment, căldură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu