luni, 26 aprilie 2021

Un reporter
care respectă blazonul profesiei

 Carmen MIHALACHE

     Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”. Îmi place să citesc reportaje bine făcute, „la meserie”, pentru că întotdeauna aflu lucruri noi, şi pentru că ştiu de cât spirit de observaţie, cultură, documentaţie prealabilă, de cât talent ai nevoie ca să te afirmi în acest domeniu al gazetăriei, foarte puţin ilustrat, din păcate, la ora actuală. Or, reportajul este un gen greu, dar pasionant. Neagu Udroiu  îl vede pe reporter ca pe un căutător de aur: „Reporterul, omul de teren, zvârluga nu o dată pusă să se zbată pe uscat şi să descopere dispozitivul laser în stare de a perfora uşile capitonate născute pentru a se dovedi inexpugnabile, el, reporterul, îşi dizolvă priceperea şi talentul în alchimia producţiei ştirii. Dar ei au totodată datoria de a se insinua în intimitatea evenimentului, în conglomeratul de sensuri şi interpretări. Există o cartă comportamentală a reporterului cu pretenţii şi obligaţii, al căror rost poate fi considerat scoaterea la lumină al grăuntelui informaţional. Aşadar, stăpânirea mijloacelor de prospecţii în geologia socială ori politică, preluarea adecvată pentru îndepărtarea sterilului, punerea în valoare a produsului cristalin, şlefuirea lui până la limita posibilă de acces. Ca pe vremea căutătorilor de aur, el are datoria de a respecta confidenţialitatea surselor şi de a proteja pe furnizorul de informaţie. Adus la lumina zilei şi lăsat să primească razele interesului, cristalul poate trezi interese şi dezvolta patimi neprevăzute. E bine să fii prevenit şi să  opreşti în faşă dezvoltarea de reacţii contrare”.

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Să părăsim atitudinea defetistă!

 

Vasile PUŞCAŞ

     Am reţinut, din discuţiile cu ardelenii, bănăţenii şi bucovinenii deveniţi buni cetăţeni americani, că o lecţie pe care au învăţat-o din comportamentul lui Iuliu Maniu a fost aceea că românii ar trebui să părăsească atitudinea defetistă în faţa marilor provocări ale diferitelor epoci. Aceşti români americani au perceput că Iuliu Maniu a fost liderul care i-a determinat pe toţi ceilalţi lideri ai românilor ardeleni să creadă că şi românii pot să-şi realizeze unitatea naţională, pot să creeze statul-naţiune care să fie locul devenirii progresului şi democraţiei pentru toţi românii. Şi a dovedit că doleanţa poate deveni realitate atât prin acţiunea extraordinară de organizare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, cât şi prin stabilirea unor standarde occidentale proiectului de ţară preconizat pentru România Mare.

Spitalul

 Sebastian ŞUFARIU

 Atunci când patimile politice actuale, dezonorante pentru memoria înaintaşilor, prevalează faţă de o binemeritată cinstire care ar obliga dacă nu la o reparaţie morală, măcar la o gospodărire parcimonioasă a ceea ce am primit, se cuvine să ne aplecăm, măcar puţin, către temeiul unui act cu o semnificaţie aparte. Întrebarea care susţine acest intro este următoarea: Vă amintiţi de numele Pavel şi Ana Cristea?

Desigur, pentru un timişorean sau pentru cineva din Bucureşti, pentru vreun harghitean bunăoară, aceste nume care compuneau cândva o familie nu spun, cel mai probabil, nimic. Paradoxul face că nici pentru mulţi dintre cei care ar putea a fi bănuiţi a avea mai multă cunoaştere în aria celor enunţate – este vorba de locuitorii Bacăului – lucrurile nu par a sta altfel.

Exemplul păpădiei

Firiţă CARP

Surpriză mai mare decât să ai o surpriză uriaşă, când eşti convins că nu mai este loc de nicio surpriză, nu se poate. Aşa aş fi putut considera până ieri, pe la jumătatea distanţei dintre dimineaţă şi prânz, când am încremenit deopotrivă cu timpul să privim împreună o păpădie. Da, nu este nicio greşeală, o umilă şi neputincioasă păpădie, pe care o crezusem plecată spre o altă dimensiune a existenţei sale, mi-a dat peste cap convingerile despre relaţia dintre aparenţe şi esenţe, despre rolul rădăcinilor firii noastre, ale lumii în general, despre importanţa rădăcinilor văzute, dar cel mai adesea nevăzute, în perpetuarea vieţii, a enigmaticelor rosturi ale lumii.

vineri, 23 aprilie 2021

Cântecul din zori

  Mihai  BUZNEA

 

  L-am ascultat de nenumărate ori. Poate de mii de ori. A fost un privilegiu de care nu prea mulţi au avut parte. Trebuia să-ţi placă  o asemenea muzică. Nu era pentru toate urechile. Imi răsplătea, dacă vreţi, eforturile la care ziarul mă supunea, ediţie de ediţie, când ca secretar de redacţie, când ca ”ultim-prim-cititor”, sau altfel spus, în limbaj gazetăresc – ”cap limpede”,  pentru ca ştirile ultimei zile să ajungă, proaspete, la cititor, înainte ca acesta să-şi fi început programul diurn de lucru. Rotativa încheia un ciclu, spre a-l relua noaptea următoare într-un perpetuum mobile al cuvântului tipărit. Işi interpreta, în fiecare dimineaţă, marşul triumfal şi cântecul de leagăn cu care-şi trimitea slujitorii la culcare: echipele de ziarişti şi tipografi care dăduseră substanţă şi formă cronicii de-o clipă a zilei precedente, prefigurând-o pe următoarea. Sunetul din zori al rotativei era ca o simfonie a triumfului compusă în tipare de plumb. Prin el se confirma sintagma despre tipograf ca prelungire a condeiului reporterului. Iar poligrafia băcăuană îşi continua propria-i ascensiune printr-un demers viguros şi plin de îndrăzneală.

Întânire on-line cu reprezentanţii filialelor din ţară

 

Miercuri, 20 aprilie s-a desfăşurat on-line întâlnirea de lucru a reprezentanţilor filialelor UZP din ţară cu preşedintele Doru-Dinu Glăvan. Cu acest prilej s-au abordat câteva probleme considerate urgente pentru desfăşurarea activităţii organizaţiei conform programului stabilit la Conferinţa Naţională.

Astfel, preşedintele Glăvan a solicitat membrilor din teritoriu să trimită cât mai curând articole pentru Revista UZP (numărul 2 / 2021). Tematica acestei ediţii este promovarea proiectelor jurnalistice cu impact local şi zonal, a figurilor importante din breasla noastră, a evenimentelor în care se implică UZPR. Rugămintea redacţiei este ca materialele să fie însoţite şi de ilustraţie.

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)