vineri, 11 ianuarie 2019

Gânduri în ceas aniversar al profesioniştilor în jurnalism


Cornel CEPARIU

În ziua de 11 ianuarie, cu un veac în urmă, un grup de jurnalişti impregnaţi de momentul istoric din 1 Decembrie 1918, s-au întâlnit, în Bucureşti pe actuala stradă Constantin Mille nr. 5, în clădirea fostei berării „Berlin”, unde astăzi se află un Club public, pentru a pune bazele unei organizaţii: Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Aceasta viza conlucrarea şi perfecţionarea profesională a condeierilor în spiritul ţării lor întregite.

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)