miercuri, 28 noiembrie 2018

De ce "Context"?

Ştefan RADU

Au trebuit să treacă vreo câţiva ani pentru ca breasla jurnaliştilor băcăuani (câtă mai este!) să întemeieze o asociaţie care să o reprezinte. Am aderat la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi am înfiinţat Filiala „Marius Mircu” – Bacău. Mulţi colegi din ţară ne laudă pentru dinamismul grupului nostru. Am tipărit, deja, un almanah, iar „Sportul băcăuan”, ce apare prin stăruinţa colegului nostru Leonard Popa, este editat sub egida UZPR. Împreună (indiferent de publicaţia, radioul sau televiziunea la care „prestează” fiecare), ziariştii băcăuani şi-au propus proiecte ambiţioase pentru următoarea perioadă. Ştim că meseria asta stimulează orgoliile, provoacă dispute, patimi şi chiar adversităţi (pe alocuri!), însă dincolo de toate acestea ea înseamnă implicare voluntară în viaţa şi evoluţia Cetăţii. Ziaristul este cronicarul vremurilor moderne, mereu în slujba cititorilor săi, un haiduc înarmat cu verbul său, cu talentul şi entuziasmul nedisimulat. El trăieşte, profesional, în spaţiul îngust şi tensionat dintre guvernanţi şi guvernaţi. I se cere, adesea, să fie „imparţial”. Între bine şi rău? Între minciună şi adevăr? Între fericire şi disperare? Este om şi, mai ales, cetăţean: are bucurii şi necazuri, are opţiuni (filozofice, politice, economice, religioase etc.), are simpatii şi antipatii… În consecinţă, de fiecare dată când îşi expune public ideile este sclavul contextului (cultural, politic, social, economic etc., dar şi familial, profesional sau emoţional). Când dorim să acţionăm într-o direcţie sau alta nu sunt de-ajuns doar voinţa, devotamentul sau resursele (materiale, financiare, morale sau de altă natură); trebuie să ţinem seama şi de context. Medicina chineză antică ne învaţă că tratamentul se aplică nu doar unei anumite boli, ci întregului organism. Probabil că abordarea jurnalistică a unui subiect ar trebui să fie similară: când scriem despre un fapt aparent izolat ar trebui să studiem „organismul” social în ansamblul lui. Numai astfel am atinge un anume grad de… imparţialitate.

„Context” ne dorim să fie o publicaţie a jurnaliştilor băcăuani, o tribună liberă unde să se exprime toţi colegii noştri. Va fi, sperăm, un spaţiu de dezbatere pentru problemele breslei, dar şi pentru cele ale comunităţii în care trăim. Aici îşi vor găsi locul textele care, din diverse motive, autorii nu au dorit să le publice în alte părţi. Vom fi atenţi cu specii vitregite de presa ultimelor ani precum reportajul sau pamfletul, vom da prioritate şi faptului pozitiv (contrar părerii că „doar trenul care întârzie este o ştire, nu şi cel care vine la timp!”), mai ales că trăim vremuri în care normalitatea a devenit fapt excepţional. Şi, mai ales, nu vom ignora derapajele economice, politice, morale sau de altă natură pe care le sesizăm în jurul nostru. Singurii „stăpâni” sunt cititorii şi conştiinţele noastre.
De asemenea, „Context” dorim să devină spaţiul jurnalistic pentru „antrenarea” noii generaţii de aspiranţi la această profesie. Deschidem paginile noastre pentru tinerii din facultăţile băcăuane care doresc să-şi ascută peniţa pe subiectele care-i framântă. Vor găsi, la Filiala UZP Bacău, profesionişti cu decenii de experienţă în tranşeele jurnalismului, oameni care au format generaţii de ziarişti de-a lungul anilor. Chiar dacă unii au ajuns acum la pensie, curiozitatea şi nevoia lor de implicare au rămas la fel. Dovadă sunt şi textele semnate de ei în paginile primei ediţii a "Context"-ului.
Am construit revista „Context” cu dragoste profesională şi cu multe speranţe. Credem în viitorul ei şi ne vom zbate să obţinem recunoaşterea publicului nostru. Eu sunt încrezător în capacitatea colegilor mei de a dărui băcăuanilor o publicaţie de bună calitate. Semnalele au fost încurajatoare încă înainte de a ieşi de la tipar primul număr. De exemplu, unora le-a plăcut atât de mult titlul revistei încât au încercat să încropească şi ei, cu maximă viteză, ceva ce ar fi trebuit să se numească "Contexte"… Eu le mulţumesc pentru o aşa de mare atenţie ce ne-o acordă şi le promit că, dacă mă vor solicita, îi voi ajuta să găsească un titlu la fel de frumos (în ultimii 30 de ani, am „botezat” mai multe periodice: Impact, Conexiuni, Imparţial etc.). Deocamdată, noi ne vedem de drumul nostru şi de proiectele pe care le-am iniţiat. Pe calea aceasta sper că vom fi împreună, jurnalişti şi cititori, într-un context cu adevărat băcăuan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)