Un altfel de Paşte

preot Constantin GHERASIM

Bacăul este o comunitate creştină cu rădăcini vechi. Existenţa unei biserici ştefaniene în centrul urbei reprezintă un semn că spiritualitatea locuitorilor era un puternică şi profundă în veacul al XV-lea. Şi s-a păstrat peste timp. Dintotdeauna, pentru băcăuani, sărbătorile pascale au însemnat momente de rugăciune, prezenţa la sfintele lăcaşuri pentru a primi lumina sfântă şi fericirea mesei în familie, alături de dragi. Anul acesta a fost altfel decât ne-a obişnuit istoria. Am avut parte de un festin religios atipic, centrat nu pe prezenţa reală, ci pe cea virtuală, în biserici.

Cum l-am cunoscut pe Marius Mircu

Sebastian ŞUFARIU

Un vecin pe nişte scări

Pe Marius Mircu l-am cunoscut undeva prin primăvara anului 1990. Oricât ar părea de ciudat, lucrurile chiar aşa s-au şi întâmplat. Habar nu aveam pe atunci despre cine e vorba. O vreme, deşi a stat la doi paşi de mine, nici nu l-am băgat în seamă. A trecut ceva timp până am făcut cunoştinţă cu adevărat.

Dar, înainte de alte consideraţii, mă întorc la primăvara lui 90…

Medalii şi distincţii pentru Filiala UZP Bacău

    Acţiunea itinerantă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a atins şi Bacăul.  În Amfiteatrul „Dumitru Alistar“ al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“, Catedra de Limba şi literatura română şi Ştiinţe ale comunicării a organizat întâlnirea dintre studenţii programului de studii Comunicare şi relaţii publice şi jurnalişti din Bacău şi din ţară. Preşedintele organizaţiei, Doru-Dinu Glăvan, l-a omagiat pe Vasile Alecsandri în calitate de... redactor al publicaţiei „Certitudinea“, alături de... Mihai Eminescu. Cu privirea către actualitate, a subliniat că „maturitatea seniorilor nu poate fi depăşită de frenezia tinerilor“. „Fiecare senior ar trebui să ia câte un tânăr jurnalist într-un act de mentorat“, a adăugat Ovidiu Zanfir. Vasile-George Puiu a elogiat radioul ieşean, Cristina Cârtiţă-Buzoianu a atenţionat asupra pericolului ştirilor false, Petru Frăsilă a oferit un model de luptă pentru drepturile jurnalistului, iar Ioan Dănilă a propus din nou deschiderea de rubrici dedicate limbii române în toate publicaţiile. Filialei Bacău i s-a decernat Medalia Centenar UZPR, iar Mihai Buznea, Eugen Verman, Leonard Popa şi Ştefan Radu au primit distincţia Credinţă şi loialitate, înmânată de preşedintele UZPR. (D. I.)

Semănatul şi culesul

Firiţă CARP

În depozitul înţelepciunii poporului nostru găsim o zicere de mare actualitate, dintotdeauna, acum şi pentru totdeauna povăţuitoare de bine. ,,Cine seamănă vânt culege furtună!" sună propoziţia la care vreau să fac referire şi nu am pretenţia că vă spun o noutate. Apoi, chiar dacă, cine ştie, nu exact în forma asta o întâlnim, înţelesul ei profund nu îngăduie echivocuri şi cred că acesta este motivul pentru care mi-a venit acum în minte. Ea reprezintă chintesenţa unei îndelungate experienţe de viaţă şi se referă la natura relaţiilor interumane, indiferent de domenii, ierarhizări, epoci istorice, etc., dar mai ales la consecinţele acestor relaţii, la rodirea lor în planul păcii sociale. Fiindcă, începând cu cea mai măruntă organizare umană, orice grup de doi indivizi aflaţi într-o relaţie ierarhică oarecare, şi continuând cu arhicunoscuta şi des invocata ,,celulă de bază" a societăţii, familia, până la macrosocialul a tot cuprinzător, în oricare dintre aceste entităţi ,,semănatul şi culesul" sunt mereu într-o interdependenţă evidentă. Şi, ca să fiu mai clar, subliniez că aruncarea seminţelor discordiei pe terenul oricărei aşteptări, cultivarea vrajbei cu sau fără intenţie, alimentarea inconştientă cu suspiciuni a împrejurului duc invariabil, mai devreme sau mai târziu, la recolte adecvate. Să nu ne imaginăm niciodată că, semănând ură, dezbinare, minciună, ranchiună, intrigă, etc la vremea recoltei vom strânge fructele armoniei, toleranţei, iubirii, adevărului, înţelegerii. 

Ziua Mondială a Libertăţii Presei se poate. Ziua Ziaristului Român de ce nu se poate?

Doru-Dinu GLĂVAN

Data de 3 mai reprezintă, în calendarul zilelor internaţionale recunoscute sau hotărâte de ONU, Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Există, de altfel, o copleşitoare inflaţie a Zilelor Mondiale, unele serioase, altele hilare, unele fireşti, altele absurde, altele stupefiante, unele inutile, altele redundante. O simplă enumerare a lor scoate la iveală o grabă frenetică, demnă de o cauză mai bună, pentru ocuparea zilelor anului cu dedicaţii care mai de care mai mondiale sau mai internaţionale: Ziua Mondială a Scriitorilor, Ziua Mondială a Radioului, Ziua Mondială a Sănătăţii, Ziua Mondială a Bolnavului, Ziua Internaţională a Copilului Bolnav de Cancer, Ziua Mondială a Sindromului Down, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Sclaviei şi Comerţului Transatlantic cu Sclavi, Ziua Internaţională de Toleranţă Zero faţă de Mutilarea Genitală a Femeilor, Ziua Mondială a Zonelor Umede, Ziua Internaţională a Vizibilităţii Persoanelor Transgen, Ziua Star Wars, Ziua Internaţională a Moaşelor (a Moaştelor încă nu!), Ziua Prosopului, Ziua Mondială a Vântului, Ziua Internaţională a Somnului, Ziua Mondială a Vrabiei, Ziua Internaţională a Pisicii, Ziua Mândriei Autiste, Ziua Internaţională a Văduvelor, Ziua Internaţională a Stângacilor etc., în total peste 300. Presa este onorată, în acest inventar festivist, cu două zile mondiale/internaţionale: Ziua Internaţională a presei libere (20 aprilie) şi Ziua Mondială a Libertăţii Presei (3 mai).

Detectiv al clipei prezente

Cornel CEPARIU

Cuvinte-gânduri despre Libertatea Presei mi-au îndrumat cariera de „detectiv al clipei prezente”. O profesie în care, odată implicat, trebuie să deţii concomitent dorinţa, dar şi priceperea  de a scrie, flexibilitate, temperament, trebuie să fii inteligent. Iar, dacă se poate, să mai fii şi o persoană cunoscută, chiar marcantă în zona de acţiune. Să fii  voluntar, să ai o însemnată doză de curiozitate în plus în comparaţie cu majoritatea oamenilor şi profesiilor, să încerci înţelegerea evenimentelor şi faptelor  zilei cu tenacitatea cercetătorilor din diverse domenii, apelând la documentarea şi propria educaţie.

Despre lume şi oameni

Ştefan MITROI

Îmi spune cineva la telefon: Cred că acum nu te poţi plânge că n-ai timp pentru scris.

Da, îi răspund, am tot timpul din lume, dar nu am lumea. Ea, lumea, în care am trăit până nu demult, îmi lipseşte!

Nu e zi în care să nu-mi rog sufletul să fie un pic mai vesel, dar fără sorţi de izbândă. Este mai tot timpul trist şi, uneori, îl văd încercând să se ascundă de mine, ca să nu bag de seamă că plânge.

Cum să scrii în aceste condiţii?

1918

Ovidiu Bufnilă

       E noiembrie, e 1918, locotenentul-aviator Vasile Niculescu îşi ia zborul cu avionul lui de tip Farman 40, de pe aerodromul din Mărgineni, de lângă Bacău şi duce cu el document ele Marii Uniri tocmai la Alba Iulia. În Bucureşti, fix în aceeaşi zi, Maria Magdalena se sulemeneşte şi iese pe Calea Victoriei. Berbanţii trec cu birja şi fluieră după ea. Vine Zepelinul Doi din Bulgaria şi trage cu tunul pe Calea Victoriei. Dar Maria Magdalena apără oraşul, adică Micul Paris, cu pieptul ei, adică, pardon, cu balcoanele ei, bum, bum, bombele se fac nevăzute în decolteul bogat şi săltăreţ, la tramvai Gheorghe vatmanul trage chiulul, acolo, la Cotroceni, se vede acum cu luneta de la Observatorul Popular, se vede cum Klaus trage mâţa de coadă, trecând Zepelinul Doi s-a făcut aşa, un fel de orizont temporal, de se vede către toate secolele cu mare uşurătate, aşa că, uite, se vede bine, Klaus trage mâţa de coadă pentru că nu are nici un proiect-de-ţară-performant, mai jos, pe Luterană, Vasile trage la măsea, cum care Vasile, Vasile al nostru, brandul naţional.

Beletu’

Sebastian ŞUFARIU

Pe hol, la Judecătorie, în dreapta, e o masă. Oriunde, la orice „Instanţă” se află câte o masă. Masa asta de care vorbim e veche tare. Galbenul ei auriu s-a scorojit pe margini. Figurile de ceară care o acoperă cu un teanc de dosare, la fel. Din când în când mai mişcă ochii. Scuip în sân! O clipă m-am temut că-s obiecte de inventar precum scoarţa aia de care ziceam, de lemn. Acolo, pe holul spre „Arhivă”, sunt de fapt doar două mese. La una dintre ele tocmai s-a aşezat un individ micuţ, chelios, cu musteaţă hazlie şi cu ochi abili, vicleni. E un avocat aproape de senectute, îl ştiu de undeva, dar nu-mi amintesc numele lui. Personajul e fascinant. Mă învârt de colo-colo şi revin atras de figura lui care în cinci minute a compus stări atât de diverse încât dacă aş fi avut ceva talent la muzică aş fi scris pe uvertură: Lent. Uşor.  Mai repede. Repede. Foarte repede. Cumplit de repede!

Insula a început iar să înoate

Ioan BÎŞCĂ

Cândva au fost trei. Viiturile Bistriţei generau şi mai multe, umplând casele din mahalale Bacăului cu nămol, atunci când nu le luau cu totul. Mai târziu mahalalele au devenit cartiere Cum a fost? Bine…? Rău? Mărturia o poartă genetic, undeva în subconştient, strănepoţii celor care au convieţuit pe malul acestei ape cu nume frumos. Bistriţa, apa cea năstruşnică, galeşă, sprinţară, supărăcioasă şi răzbunătoare, cu cel mai rapid debit calculat pe albie şi distanţă, faţă de suratele ei din ţară. A îmbrăţişat această limbă de pământ, din partea estică a oraşului, dând de treabă şi hrană celor care s-au încumetat să-i stea alături.Timp de aproape un deceniu, Insula a stat colmatată, năpădită de vegetaţie şi şerpi. Proiectul grandios de reamenajare a fost prezentat, cu fast şi aplauze, în mai multe campanii electorale. S-au căutat şi bani din fonduri europene, pentru a acoperi o parte din cheltuieli. A mai trecut un an, până s-a organizat licitaţia pentru desemnarea constructorului. După multe contestaţii, o firmă de profil, care avea să mai subcontracteze din lucrări şi altor societăţi, mai mici, a început treaba. S-au promis termene ferme de execuţie şi finalizare, afişate pe panouri mari, pentru aducere la cunoştinţa băcăuanului. Ce e drept, s-a lucrat! Ani buni... dar pe sărite! Fondurile europene s-au pierdut. Constructorul a plecat. A venit alt constructor. Progresele au început să se vadă abia anul trecut.

Mărturii din infernul roşu italian

ROXANA CERGHICI (Neagu),

membru UZPR

Băcăuancă izolată în Bergamo:

„Suntem speriaţi! Simţim frica şi-n oase!”

Maria e din Bacău, dar s-a stabilit în Italia, mai exact în provincia Bergamo, de aproape 20 de ani. Acolo e căsătorită, acolo s-a mutat şi fiul ei, acolo sunt nora şi nepoţica. Dar nu a uitat de ... „acasă”, un cuvânt drag ei. Acasă e şi România, acasă e Bacăul, după cum acasă înseamnă Italia, Bergamo. Aici e locul în care a fost nevoită să se izoleze, alături de soţ, în casa pe care o are într-un orăşel de provincie italian. E locul în care plânge, speră, se teme, dar, mai ales, se roagă la Dumnezeu să treacă, să trecem cu bine peste pandemia de coronavirus. O nenorocire care a acaparat întreg mapamondul, ca o caracatiţă cu tentacule foarte, foarte lungi.