sâmbătă, 24 aprilie 2021

Exemplul păpădiei

Firiţă CARP

Surpriză mai mare decât să ai o surpriză uriaşă, când eşti convins că nu mai este loc de nicio surpriză, nu se poate. Aşa aş fi putut considera până ieri, pe la jumătatea distanţei dintre dimineaţă şi prânz, când am încremenit deopotrivă cu timpul să privim împreună o păpădie. Da, nu este nicio greşeală, o umilă şi neputincioasă păpădie, pe care o crezusem plecată spre o altă dimensiune a existenţei sale, mi-a dat peste cap convingerile despre relaţia dintre aparenţe şi esenţe, despre rolul rădăcinilor firii noastre, ale lumii în general, despre importanţa rădăcinilor văzute, dar cel mai adesea nevăzute, în perpetuarea vieţii, a enigmaticelor rosturi ale lumii.

Indivizi, comunităţi, popoare, lumea întreagă au la baza fiinţării lor Rădăcina. Fără ea, fără aparent insignifianta ei prezenţă, fără culegerea de către ea din ştiut şi neştiut a hranei văzutului şi nevăzutului, nimic nu ar fi ce este. Noi, fiecare dintre noi, suntem ce suntem pentru că avem rădăcini. 

Fiecare dintre noi iubim pentru că avem în noi rădăcina iubirii.

O decretasem epuizată, sfârşită, lipsită de orice perspectivă. Biata păpădie dispăruse, dar nu înainte de a-mi preda lecţia iubirii. Iată însă că, după ce o crezusem fără niciun viitor, din rădăcina bine ancorată în miracolul vieţii, ascuns acum în nimicul de lut încăput între două plăci de gresie, îşi reînălţase tulpina dimpreună cu câteva păreri de frunzuliţe, firave sfidări ale pesimismului de orice culoare, totul împodobit cu doi bănuţi de lumină, ca doi nasturi descheiaţi la hlamida universului. Rădăcina a învins totul. Datorită ei, rădăcinii, păpădia a revenit să-mi ofere exemplul ei de vigoare şi continuitate. Să-mi spulbere nu doar pleava neştiinţei şi ignoranţei, cât mai ales cortegiul de prejudecăţi. Mi-a spulberat siguranţa de sine bazată pe suficienţă, mi-a retezat aripile grabei de a fi sigur cu uşurinţă. Şi m-a învăţat că rădăcinile puternice perpetuează viaţa, ivind noi vlăstare în locul celor vechi.

          Am înţeles că trebuie să fim mai atenţi cu trecutul nostru. Măcar atât cât să ne iubim şi să ne respectăm rădăcinile. Şi să le arătăm recunoştinţă fiindcă ele nu doar ne perpetuează identitatea, ci o şi consolidează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)