Un reporter care respectă blazonul profesiei

 Carmen MIHALACHE

     Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”. Îmi place să citesc reportaje bine făcute, „la meserie”, pentru că întotdeauna aflu lucruri noi, şi pentru că ştiu de cât spirit de observaţie, cultură, documentaţie prealabilă, de cât talent ai nevoie ca să te afirmi în acest domeniu al gazetăriei, foarte puţin ilustrat, din păcate, la ora actuală. Or, reportajul este un gen greu, dar pasionant. Neagu Udroiu  îl vede pe reporter ca pe un căutător de aur: „Reporterul, omul de teren, zvârluga nu o dată pusă să se zbată pe uscat şi să descopere dispozitivul laser în stare de a perfora uşile capitonate născute pentru a se dovedi inexpugnabile, el, reporterul, îşi dizolvă priceperea şi talentul în alchimia producţiei ştirii. Dar ei au totodată datoria de a se insinua în intimitatea evenimentului, în conglomeratul de sensuri şi interpretări. Există o cartă comportamentală a reporterului cu pretenţii şi obligaţii, al căror rost poate fi considerat scoaterea la lumină al grăuntelui informaţional. Aşadar, stăpânirea mijloacelor de prospecţii în geologia socială ori politică, preluarea adecvată pentru îndepărtarea sterilului, punerea în valoare a produsului cristalin, şlefuirea lui până la limita posibilă de acces. Ca pe vremea căutătorilor de aur, el are datoria de a respecta confidenţialitatea surselor şi de a proteja pe furnizorul de informaţie. Adus la lumina zilei şi lăsat să primească razele interesului, cristalul poate trezi interese şi dezvolta patimi neprevăzute. E bine să fii prevenit şi să  opreşti în faşă dezvoltarea de reacţii contrare”.

Un altfel de Paşte

preot Constantin GHERASIM

Bacăul este o comunitate creştină cu rădăcini vechi. Existenţa unei biserici ştefaniene în centrul urbei reprezintă un semn că spiritualitatea locuitorilor era un puternică şi profundă în veacul al XV-lea. Şi s-a păstrat peste timp. Dintotdeauna, pentru băcăuani, sărbătorile pascale au însemnat momente de rugăciune, prezenţa la sfintele lăcaşuri pentru a primi lumina sfântă şi fericirea mesei în familie, alături de dragi. Anul acesta a fost altfel decât ne-a obişnuit istoria. Am avut parte de un festin religios atipic, centrat nu pe prezenţa reală, ci pe cea virtuală, în biserici.

Medalii şi distincţii pentru Filiala UZP Bacău

    Acţiunea itinerantă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a atins şi Bacăul.  În Amfiteatrul „Dumitru Alistar“ al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“, Catedra de Limba şi literatura română şi Ştiinţe ale comunicării a organizat întâlnirea dintre studenţii programului de studii Comunicare şi relaţii publice şi jurnalişti din Bacău şi din ţară. Preşedintele organizaţiei, Doru-Dinu Glăvan, l-a omagiat pe Vasile Alecsandri în calitate de... redactor al publicaţiei „Certitudinea“, alături de... Mihai Eminescu. Cu privirea către actualitate, a subliniat că „maturitatea seniorilor nu poate fi depăşită de frenezia tinerilor“. „Fiecare senior ar trebui să ia câte un tânăr jurnalist într-un act de mentorat“, a adăugat Ovidiu Zanfir. Vasile-George Puiu a elogiat radioul ieşean, Cristina Cârtiţă-Buzoianu a atenţionat asupra pericolului ştirilor false, Petru Frăsilă a oferit un model de luptă pentru drepturile jurnalistului, iar Ioan Dănilă a propus din nou deschiderea de rubrici dedicate limbii române în toate publicaţiile. Filialei Bacău i s-a decernat Medalia Centenar UZPR, iar Mihai Buznea, Eugen Verman, Leonard Popa şi Ştefan Radu au primit distincţia Credinţă şi loialitate, înmânată de preşedintele UZPR. (D. I.)

Beletu’

Sebastian ŞUFARIU

Pe hol, la Judecătorie, în dreapta, e o masă. Oriunde, la orice „Instanţă” se află câte o masă. Masa asta de care vorbim e veche tare. Galbenul ei auriu s-a scorojit pe margini. Figurile de ceară care o acoperă cu un teanc de dosare, la fel. Din când în când mai mişcă ochii. Scuip în sân! O clipă m-am temut că-s obiecte de inventar precum scoarţa aia de care ziceam, de lemn. Acolo, pe holul spre „Arhivă”, sunt de fapt doar două mese. La una dintre ele tocmai s-a aşezat un individ micuţ, chelios, cu musteaţă hazlie şi cu ochi abili, vicleni. E un avocat aproape de senectute, îl ştiu de undeva, dar nu-mi amintesc numele lui. Personajul e fascinant. Mă învârt de colo-colo şi revin atras de figura lui care în cinci minute a compus stări atât de diverse încât dacă aş fi avut ceva talent la muzică aş fi scris pe uvertură: Lent. Uşor.  Mai repede. Repede. Foarte repede. Cumplit de repede!

Mărturii din infernul roşu italian

ROXANA CERGHICI (Neagu),

membru UZPR

Băcăuancă izolată în Bergamo:

„Suntem speriaţi! Simţim frica şi-n oase!”

Maria e din Bacău, dar s-a stabilit în Italia, mai exact în provincia Bergamo, de aproape 20 de ani. Acolo e căsătorită, acolo s-a mutat şi fiul ei, acolo sunt nora şi nepoţica. Dar nu a uitat de ... „acasă”, un cuvânt drag ei. Acasă e şi România, acasă e Bacăul, după cum acasă înseamnă Italia, Bergamo. Aici e locul în care a fost nevoită să se izoleze, alături de soţ, în casa pe care o are într-un orăşel de provincie italian. E locul în care plânge, speră, se teme, dar, mai ales, se roagă la Dumnezeu să treacă, să trecem cu bine peste pandemia de coronavirus. O nenorocire care a acaparat întreg mapamondul, ca o caracatiţă cu tentacule foarte, foarte lungi.