1918

Ovidiu Bufnilă

       E noiembrie, e 1918, locotenentul-aviator Vasile Niculescu îşi ia zborul cu avionul lui de tip Farman 40, de pe aerodromul din Mărgineni, de lângă Bacău şi duce cu el document ele Marii Uniri tocmai la Alba Iulia. În Bucureşti, fix în aceeaşi zi, Maria Magdalena se sulemeneşte şi iese pe Calea Victoriei. Berbanţii trec cu birja şi fluieră după ea. Vine Zepelinul Doi din Bulgaria şi trage cu tunul pe Calea Victoriei. Dar Maria Magdalena apără oraşul, adică Micul Paris, cu pieptul ei, adică, pardon, cu balcoanele ei, bum, bum, bombele se fac nevăzute în decolteul bogat şi săltăreţ, la tramvai Gheorghe vatmanul trage chiulul, acolo, la Cotroceni, se vede acum cu luneta de la Observatorul Popular, se vede cum Klaus trage mâţa de coadă, trecând Zepelinul Doi s-a făcut aşa, un fel de orizont temporal, de se vede către toate secolele cu mare uşurătate, aşa că, uite, se vede bine, Klaus trage mâţa de coadă pentru că nu are nici un proiect-de-ţară-performant, mai jos, pe Luterană, Vasile trage la măsea, cum care Vasile, Vasile al nostru, brandul naţional.
E 19 martie 1918 şi toată lumea râde, cântă şi dansează şi Comenduirea Germană tot dă nişte ordine pe care nimeni nu le ia în seamă, la Teatrul Naţional cică vine Cenaclul Flacăra, Generalul Von Mackensen face o criză de nervi, cine e Baniciu, care e Vintilă, care e Păunescu, vă împuşc pe toţi. E un fel de confuzie geostrategică germană, serviciile secrete germane îl acuză pe Coldea că le-a bruiat temporal toate reţelele, americanii râd de se prăpădesc, dar şi ei, americanii, sunt pe năsălie pentru că o să vină un ţunami şi-o să-i dea la fund de numa-numa. În sfârşit, Klaus face pace cu pesediştii, cum care pesedişti, ăia, mormolocii prăsiţi de KGB în nişte laboratoare speciale, băi, ce de minciuni gogonate ne zici tu dragă Colea Răutu, pe numele lui adevărat  Nikolai Rutkovski, actor năzdrăvan care eşti, Gheoghe Dinică râde şi el şi zice un banc foarte bun, un banc cu Bulă, Dem Rădulescu deplânge soarta naţiunii, Florin Piersic zice ceva de Mărgelatu, cine să se mai înţeleagă cu cine. La Capşa e un fel de lentoare istorică, un plictis de seară, gazetele nu se mai vând, germanii s-au plictisit şi ei, ruşii s-au îmbătat criţă, ultimii sosiţi, americanii, se plictisesc şi ei. Se ridică unul de la o masă şi cântă Deşteaptă-te Române. Maria Magdalena izbucneşte în plâns, de la bombele alea zepelinice i-au apărut nişte riduri, săraca de ea, vai ce dramoletă! dar uite că pe Calea Victoriei, la nr.105. Cabaretul Politic e în toi. Scena e goală deocamdată. Scena e aproximativ goală. Undeva, în fundal, acolo, vezi, acolo, e un actor. Da, sigur e un actor. Respiră încet. E calm. Nu pare îmbujorat. Adică de ce ar fi înbujorat? Nu e. Actorul respiră calm. Nu zâmbeşte. Dar nu e nici încruntat. Are un nume acest actor? Poate avea mii de nume. Ce roluri a interpretat el aici, la cabaretul politic? O mulţime de roluri. Care i-a plăcut mai mult? Cine ştie, poate toate. El a fost pe rând, liberal, conservator, socialist, bonjurist, malagambist, controversat, adulat, spionat, invidiat, hulit, batjocorit. Să dai viaţă unor politicieni corupţi poate fi un risc. Dar trebuie să-ţi asumi riscul. Arta cere sacrificii. Von Makensen vrea cabaret politic. Se crede că şi Stalin râde cu poftă la cabaretul politic. La fel Fidel Castro. Brătianu râde şi el pe ascuns. Şi Mihalache râde la cabaretul politic. Ia uită-te la ăsta, ce bine seamănă cu mine! Huideo! Şi huidueşte-l frate! Vine şi un venusian de pe planeta venusiană. Vine şi un marţian de pe planeta marţiană. Şi lor le place cabaretul politic. Li se mai descreţesc feţele alea caragioase, verzulii de caraghioase, na! Numai Regele Ferdinand nu râde. El are o pricină de familie reagală cu Kaiserul şi, uite-aşa, pornim cu toţii la răzbel. Actorul nu, actorul rămâne la cabaretul politic. E arestuit în cabaretul politic. Epocile vin şi se duc. Rasa umană se îngrămădeşte la cabaretul politic să râdă în hohote de ea însăşi. Extratereştrii nu prea înţeleg cum vine asta. Von Makensen dă ordin să se stingă luminile, hai, gata cu visarea, să înceapă spectacolul. Undeva, în depărtare, se aude bubuitul tunurilor. Nici o problemă, capitala e bine apărată. Spectacolul trebuie să meargă mai departe. Actorul răsuflă grăbit. Îşi intră în rol. Oamenii din sală uită de facturi, de griji, de necazuri, de impozitele grele. Inflaţia a dispărut. Teama a dispărut. Von Makensen râde cu gura la urechi. Nu înţelege o iotă dar râde cu gura până la urechi. Automat, întreaga suflare râde cu gura până la urechi. Puneţi în locul lui Von Makensen pe cine vreţi voi, întreaga suflare va râde la fel, cu gura până la urechi. E noiembrie, e 1918, locotenentul-aviator Vasile Niculescu îşi ia zborul cu avionul lui de tip Farman 40, de pe aerodromul din Mărgineni, de lângă Bacău şi duce cu el document ele Marii Uniri tocmai la Alba Iulia. Dar la Marna? În aceeaşi zi?! La Marna, Generalul Foch îşi duce binoclul la ochi. Binoclul lui se umple de sângele soldaţilor germani ucişi în valurile de sârmă ghimpată. O ciudată eclipsă de soare întunecă minţile ofiţerilor şcoliţi la Berlin. Ei dau ordine greşite. Ei nu evaluează corect mişcările francezilor. Ei nu reuşesc să se menţină pe poziţii. Celulele lor, prin câmpul magnetic terestru, se loghează cu celulele ofiţerilor germani de pe linia frontului din apropiere de Focşani. Eclipsa de soare deschide o fantă energetică prin care soseşte Arhanghelul Mihail la Mânăstirea Bistriţa, chiar în zorii zilei. Călugărul Panusie aleargă în strană. Cade în genunchi. Bine ai venit arhanghele, zice călugărul. Arhanghelul Mihail pare obosit. Una din aripi îi sângerează. L-a lovit un proiectil tras de zepelinul U2, taman când trecea peste clopotniţa Mitropoliei, în Bucureşti, acum un sfert de ceas. Fiule, sunt obosit, zice arhanghelul. Călugărul Panusie zice că a auzit că pe Marna se dau lupte grele. Lupte grele se dau şi în Focşani. Brătianu ce zice, întreabă arhanghelul. Brătianu se ceartă cu toată lumea, zice călugărul Panusie, plin de smerenie. Aseară s-a certat chiar aici cu Mihalache, cu Stalin, cu Lenin, cu Wilhelm II, cu Birlic, cu Erza Pound, cu Mata Hari, cu Vişinescu, Maiorescu, Brâncuşi, Cioran. Erza Pund, poetul? Frumoase versuri mai scrie, l-am citit în biblioteca din San Marco, zice arhanghelul. Aş vrea să dorm acum fiule. Dar vezi tu, tumultul lumii moderne m-a stârnit din ceruri. O să fie vânzoleală în viitor, se vede cu ochiul liber. Cheamă-i pe Mihalache, pe Brătianu, pe Marghiloman să le zic o vorbă, scoală-i din pat. După ce i-a spionat un pic pe cei doi, Eufrosia, spălătoreasa, mi-a sunat aseară, la poartă, fix după şase. Şi-a scos basmaua. Sunt toţi acolo. Şi Brătianu? Şi Marghiloman? Şi grupul de la Oradea? Toţi, coane Iancule. Şi mai sunt, mai mult de-o duzină, oameni politici din toate timpurile. Şi călugărul Panusie ţine cheile, nu? Întocmai, coane Iancule. Bine, măi fată. Înseamnă că o să fie ceva. O să fie vânzoleală mare de tot. Vai de noi, fată dragă. Uite, îţi dau o scrisorică, i-o duci lui Eminescu şi-l rogi din partea mea să scrie el un articol straşnic despre toată povestea asta în ziarul Timpul. Dar vezi, nu te opri la Capşa pentru dulceţuri, du scrisorica la adresă. E noiembrie, e 1918, locotenentul-aviator Vasile Niculescu îşi ia zborul cu avionul lui de tip Farman 40, de pe aerodromul din Mărgineni, de lângă Bacău şi duce cu el document ele Marii Uniri tocmai la Alba Iulia.