sâmbătă, 16 mai 2020

Detectiv al clipei prezente


Cornel CEPARIU

Cuvinte-gânduri despre Libertatea Presei mi-au îndrumat cariera de „detectiv al clipei prezente”. O profesie în care, odată implicat, trebuie să deţii concomitent dorinţa, dar şi priceperea  de a scrie, flexibilitate, temperament, trebuie să fii inteligent. Iar, dacă se poate, să mai fii şi o persoană cunoscută, chiar marcantă în zona de acţiune. Să fii  voluntar, să ai o însemnată doză de curiozitate în plus în comparaţie cu majoritatea oamenilor şi profesiilor, să încerci înţelegerea evenimentelor şi faptelor  zilei cu tenacitatea cercetătorilor din diverse domenii, apelând la documentarea şi propria educaţie.
Ziaristul trebuie să fie, însă, şi îndeajuns  de rezistent, nu doar pentru a alerga  mai mult şi de cele mai multe ori în viteză, dar şi pentru a depăşi refuzul acelor  oameni care ezită să vorbească faţă de el ori de a înfrunta pe acei oficiali impresionaţi de propria lor persoană.  Oficiali” rătăciţi”, care au ceva de ascuns  ori oficiali aroganţi, cei care refuză să recunoască publicului dreptul oamenilor de  a fi informaţi. Mai ales, în asemenea cazuri, jurnalistului profesionist, ce doreşte să  fie echilibrat cu propria sa conştiinţă, este, trebuie să fie destul de persuasiv pentru a-l face pe interlocutor să creadă că ştie adevărata mărime a costului şefului acestuia. Fin observator al vieţii, profesionistul în ale ziaristicii posedă discernământul identificării faptelor, opiniilor, proceselor în derulare, fenomenelor, prognozelor, bilanţurilor, performanţelor, descoperirilor ce pot fi convertite în ştiri. Acest discernământ, rezultat al unei arii largi de cunoştinţe şi calităţi, constituie unul din elementele primordiale  ale profesiei, conferind, aş spune, cheia interpretării aşa cum se cuvine  a ceea ce are valabil aserţiunea” ziaristul face evenimentul”.
În context, pentru un profesionist al jurnalisticii, însă, priceperea de a exprima ideii este, pe scurt, la fel de importantă ca ştiinţa  de avea idei. Dar, pentru a avea această calitate, pentru a penetra spre esenţa informaţiei, evenimentului pe care doreşte să-l redea publicului, ziaristul profesionist nu poate fi decât un om educat, având cunoştinţe solide în ştiinţe politice şi, ideal, în sociologie.
 Între-o arenă atât de realistă, dinamică şi dură cum este cea a confruntării pentru conceperea şi publicarea de informaţii care să dimensioneze publicului realitatea în care trăieşte, jurnalistul adevărat, pasionat de meseria sa, nu acceptă înfrângerea. Chiar din postura în care se acţionează, deschis, rigid şi într-un mod pervers, pentru descurajarea sa. Tocmai asemenea situaţii îl vor împinge  în a se strădui, din greu şi trecând peste riscuri mari  profesiunea de jurnalist este una din cele mai periculoase din lume, pentru succesul public al informaţiei sale ce pune în stare de meditaţie comunitatea, societatea în care trăieşte. Pentru aceasta jurnalistul profesionist, campion  vital în procesul informării publice, realizând ce impact deosebit au cuvintele, ce armă extraordinară reprezintă ele, este total responsabil faţă de ceea ce scrie, ceea ce comunică.
Aflat în permanent contact  cu un flux neîntrerupt, eterogen, ambiguu orichiar anarhic de informaţii venind  pe diverse canale, dar şi acţionând pentru medii de  informare cu interese  diferite, ziaristul de agenţie se află, voit ori nu, între Scyilla şi Craibda, mai concret în  două ipostaze ce apar contradictorii,  de natură politică, psihologică şi profesională. Ziaristul se aseamănă, cred cu pedagogul „pradă” ori „dictator” al elevilor săi.  Fără o pregătire diversă el poate cădea pradă victimă în faţa permanentei ofensive informaţionale ce îi parvine, ce îl înconjoară. De aceea, adevăratul profesionist  domină informaţia, încercând să influenţeze fără să manipuleze, ori să se lase cuprins în capcana patimii. Ceea ce presupune  alianţă între bun simţ şi personalitate, între capacitatea de sinteză, simţ politic  şi respectul pentru valoarea informaţiei în sine, deci pentru oamenii ce preiau această informaţie. În puţine cuvine totul se reduce în munca ziaristului-profesionist la strădania sa de a reliza optimul între  dimensiunea informativă şi formativă  a materialului publicistic menit să dea o dimensiune reală a evenimentelor.
Cred, cu tărie, aşa cum spunea Doru Dinu Glăvan, preşedintele actual al UZPR, că în momentul în care, organizaţia „împlineşte un secol de serviciu credincios în slujba societăţii româneşti, [...] după cea trecut prin timpuri de toate felurile, supravieţuind onorabil şi reunind în rândurile sale cele mai celebre condeie”, profesia de ziarist este una unică, de mare viitor, ce aduce truditorului său sentimentul, satisfacţia de participare activă la viaţa comunităţii, societăţii.
Aşadar, multă încredre, colegi ziarişti, pentru că efortul vostru este unul nu numai creator, dar şi de utilitate publică!
Şi ce poate fi mai tonic decât să ştii că ai contribuit prin efortul tău la aflarea şi împărtăşirea publică a gândurilor, sensurilor şi provocărilor timpului tău?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)