sâmbătă, 16 mai 2020

Despre lume şi oameni


Ştefan MITROI

Îmi spune cineva la telefon: Cred că acum nu te poţi plânge că n-ai timp pentru scris.
Da, îi răspund, am tot timpul din lume, dar nu am lumea. Ea, lumea, în care am trăit până nu demult, îmi lipseşte!
Nu e zi în care să nu-mi rog sufletul să fie un pic mai vesel, dar fără sorţi de izbândă. Este mai tot timpul trist şi, uneori, îl văd încercând să se ascundă de mine, ca să nu bag de seamă că plânge.
Cum să scrii în aceste condiţii?

Aş da oricui le doreşte aceste zile multe şi lungi, pentru o fărâmă din lumea ce-mi lipseşte de câteva săptămâni bune. Mi-e dor până şi de nemerniciile ei. Nu însă într-o atât de mare măsură ca de drumul spre satul în care m-am născut, de merii şi cireşii din curtea de acolo, plini de floare, acum, de mormintele părinţilor mei şi de cerul de deasupra lor.
Chiar i-am trimis acestui cer mic vorbă, prin înserările de săptămâna aceasta, să-i spună cerului mare de pretutindeni să ne ierte pentru păcatul prostesc de a ne fi crezut dumnezei. Nu, suntem doar nişte bieţi muritori, care îl roagă să le dea lumea înapoi, asigurându-l c-au înţeles ce era de înţeles. După cum Dumnezeu Însuşi a înţeles că s-ar simţi foarte singur fără oameni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)