Remember Nadia Comăneci – 60

Lacrimi şi aur, la Phenian

Ştefan OLTEANU (U.Z.P.)

 

 

Startul în sezonul competiţional 1974 a fost neobişnuit de tardiv: trecuseră cinci luni fără nici un concurs! Nadia, Teodora, Georgeta şi celelalte colege ale lor intră în atmosfera de concurs abia pe 9 iunie¸ cu prilejul «Triunghiularului» Liceul de gimnastică - Denver Colorado (S.U.A.) şi o mai veche cunoştinţă, echipa poloneză W. K .S. «Zawisza» Bydgoszcz. Oneştencele au câştigat confortabil: 1. L.G. Oneşti 184,85 p; 2. Denver Colorado 181, 10 p; 3, W.K.S. «Zawisza» 155,75 p. Nadia Comăneci s-a clasat prima la individual compus, cu 37,50 p, urmată de Debbie Hill (Denver) 37,30 p şi Luminiţa Milea, cu 36,80 p, Nadia câştigând, de asemenea, la sărituri, paralele şi sol. Pe podium au mai urcat Georgeta Gabor, Teodora Ungureanu, Iuliana Marcu, Luminiţa Milea şi Mariana Cojanu. In faţa echipei antrenate de soţii Karolyi stătea acum cel mai mare obiectiv al anului 1974: cea de-a treia ediţie a «Cupei Prietenia». Intensitatea antrenamentelor a urcat din nou în graficul ţinut cu grijă de soţii Karolyi.

Un reporter care respectă blazonul profesiei

 Carmen MIHALACHE

     Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”. Îmi place să citesc reportaje bine făcute, „la meserie”, pentru că întotdeauna aflu lucruri noi, şi pentru că ştiu de cât spirit de observaţie, cultură, documentaţie prealabilă, de cât talent ai nevoie ca să te afirmi în acest domeniu al gazetăriei, foarte puţin ilustrat, din păcate, la ora actuală. Or, reportajul este un gen greu, dar pasionant. Neagu Udroiu  îl vede pe reporter ca pe un căutător de aur: „Reporterul, omul de teren, zvârluga nu o dată pusă să se zbată pe uscat şi să descopere dispozitivul laser în stare de a perfora uşile capitonate născute pentru a se dovedi inexpugnabile, el, reporterul, îşi dizolvă priceperea şi talentul în alchimia producţiei ştirii. Dar ei au totodată datoria de a se insinua în intimitatea evenimentului, în conglomeratul de sensuri şi interpretări. Există o cartă comportamentală a reporterului cu pretenţii şi obligaţii, al căror rost poate fi considerat scoaterea la lumină al grăuntelui informaţional. Aşadar, stăpânirea mijloacelor de prospecţii în geologia socială ori politică, preluarea adecvată pentru îndepărtarea sterilului, punerea în valoare a produsului cristalin, şlefuirea lui până la limita posibilă de acces. Ca pe vremea căutătorilor de aur, el are datoria de a respecta confidenţialitatea surselor şi de a proteja pe furnizorul de informaţie. Adus la lumina zilei şi lăsat să primească razele interesului, cristalul poate trezi interese şi dezvolta patimi neprevăzute. E bine să fii prevenit şi să  opreşti în faşă dezvoltarea de reacţii contrare”.

Spitalul

 Sebastian ŞUFARIU

 Atunci când patimile politice actuale, dezonorante pentru memoria înaintaşilor, prevalează faţă de o binemeritată cinstire care ar obliga dacă nu la o reparaţie morală, măcar la o gospodărire parcimonioasă a ceea ce am primit, se cuvine să ne aplecăm, măcar puţin, către temeiul unui act cu o semnificaţie aparte. Întrebarea care susţine acest intro este următoarea: Vă amintiţi de numele Pavel şi Ana Cristea?

Desigur, pentru un timişorean sau pentru cineva din Bucureşti, pentru vreun harghitean bunăoară, aceste nume care compuneau cândva o familie nu spun, cel mai probabil, nimic. Paradoxul face că nici pentru mulţi dintre cei care ar putea a fi bănuiţi a avea mai multă cunoaştere în aria celor enunţate – este vorba de locuitorii Bacăului – lucrurile nu par a sta altfel.

Cum l-am cunoscut pe Marius Mircu

Sebastian ŞUFARIU

Un vecin pe nişte scări

Pe Marius Mircu l-am cunoscut undeva prin primăvara anului 1990. Oricât ar părea de ciudat, lucrurile chiar aşa s-au şi întâmplat. Habar nu aveam pe atunci despre cine e vorba. O vreme, deşi a stat la doi paşi de mine, nici nu l-am băgat în seamă. A trecut ceva timp până am făcut cunoştinţă cu adevărat.

Dar, înainte de alte consideraţii, mă întorc la primăvara lui 90…

BACĂU – BLAJ, 23 NOIEMBRIE 1918, ZBORUL MARII UNIRI EXECUTAT DE LOCOTENENTUL VASILE NICULESCU

Vilică MUNTEANU

            Episodul Zborului Marii Uniri va rămâne unul emblematic atât pentru istoria aeronauticii cât şi pentru istoria Bacăului şi reprezintă un moment important pentru momentul înfăptuirii Marii Uniri din 1918. În acest sens, este important de reamintit contextul în care se afla Bacăul la acea dată. Judeţul Bacău a dispus de condiţii topografice şi logistice adecvate pentru organizarea de aerodromuri de campanie în Primul Război Mondial, fapt ce a influenţat decisiv evoluţia ulterioară a aeronauticii în zonă (vezi AEROSTAR, fostă Întreprinderea de Avioane, a Bazei Aeriene, a Şcolii de Pilotaj). În Primul Război Mondial, în zona oraşului Bacău, pe linia de intersectare a axei Gherăieşti-Hemeiuş-Mărgineni se afla un aerodrom, care era folosit pentru apărarea zonei, misiuni de observare aeriană şi misiuni de legătură, ţinând cont şi de faptul că, la acea dată, Bacăul era şi sediul Statului Major Central, condus de generalul Alexandru Averescu, care comanda fronturile de la Oituz.