Mărturii din infernul roşu italian

ROXANA CERGHICI (Neagu),

membru UZPR

Băcăuancă izolată în Bergamo:

„Suntem speriaţi! Simţim frica şi-n oase!”

Maria e din Bacău, dar s-a stabilit în Italia, mai exact în provincia Bergamo, de aproape 20 de ani. Acolo e căsătorită, acolo s-a mutat şi fiul ei, acolo sunt nora şi nepoţica. Dar nu a uitat de ... „acasă”, un cuvânt drag ei. Acasă e şi România, acasă e Bacăul, după cum acasă înseamnă Italia, Bergamo. Aici e locul în care a fost nevoită să se izoleze, alături de soţ, în casa pe care o are într-un orăşel de provincie italian. E locul în care plânge, speră, se teme, dar, mai ales, se roagă la Dumnezeu să treacă, să trecem cu bine peste pandemia de coronavirus. O nenorocire care a acaparat întreg mapamondul, ca o caracatiţă cu tentacule foarte, foarte lungi.

Nu-şi vede copiii şi nepoţica,

deşi stau la 3 minute de ea

Am vorbit cu ea aproape o oră pe whatsapp. Era bucuroasă că aude veşti din Bacău, din ţara ei dragă. Sufletul încă îi mai plânge şi dorul de casă încă o mai macină, deşi a plecat de ani buni. „Mi-am pierdut ambii părinţi, pe mama acum trei ani, pe tata anul trecut. Mai am o mătuşă acolo şi verişori. Nu am plecat spre mai bine, am plecat pentru a-i asigura fiului meu o viaţă normală. Acum e şi el aici cu mine, nora la fel, avem şi o nepoţică foarte drăgălaşă, dar nu ne mai vedem decât pe telefoane. Chiar dacă stau la 3 minute de noi. Astea sunt regulile şi trebuie să le respectăm. S-au închis şi la noi parcuri, magazine, tot, aşa cum s-a făcut şi în România, şi e foarte bine, numai că aici cred că s-au luat destul de târziu aceste decizii mai drastice şi de aceea trăim acum acest coşmar!”, mai povesteşte băcăuanca noastră. Am dat împreună timpul înapoi şi am aflat de la ea cum a primit vestea că micul orăşel în care trăieşte este cuprins şi el de temutul coronavirus. Aşa cum am făcut şi noi, cei de aici, nici ea şi cei de acolo nu au crezut că epidemia va ajunge din China şi în Europa. Şi că dacă acolo au murit oameni, vor muri şi aici. „Am fost şocaţi pur şi simplu. La început am crezut că vor doar să ne sperie, dar când au început să fie anunţate la televizor şi primele decese... of, atât de greu este. Mor bătrânii noştri, mor cei de care tinerii au cea mai mare nevoie - părinţi, bunici. Ei depind de aceştia printr-un sfat, printr-un ajutor, prin simpla lor prezenţă în viaţa lor. Poate că dacă aici se luau mai repede deciziile de a închide tot, nu mai trăiam acest infern. Apoi când am auzit că suntem zona roşie a Italiei groaza a pătruns şi în oase. În continuare ne este frică şi suntem foarte speriaţi. Ieşim numai cât avem nevoie, la cumpărături merg cu soţul, cu maşina. El conduce, stă în faţă, cu mască şi mănuşi, eu în spate, tot aşa echipată. Nu avem voie să stăm unul lângă altul. Apoi, la cumpărături, la supermercato, merg doar eu, iar el rămâne în maşină. La intrarea în magazin ni se ia temperatura, dacă nu avem mască şi mănuşi nu suntem lăsaţi să intrăm, ne dau iei, ne dezinfectăm pe mâini la intrare, apoi când ieşim aruncăm mănuşile la un gunoi special amenajat şi ne dezinfectăm din nou. Acasă, la fel, ne descălţăm de la uşă, hainele le dăm afară pe balcon, ne spălăm pe mâini. Dezinfectăm totul. Nici nu mai ştim ce să facem să fie bine. Of, mă rog să trecem cu bine toţi peste această situaţie care ne-a schimbat cu totul”, mi-a mai spus Maria.

Izolată în casă de o lună

Străzile din Bergamo sunt goale...

„Suntem speriaţi, nu are rost să vă mint. Suntem trişti. Ne este frică. E o durere surdă peste tot. Străzile sunt pustii şi la noi, nu ne mai putem vedea, nu mai putem socializa. Suntem izolaţi în case de aproape o lună. Toţi respectă regulile impuse, toţi ne-am autoeducat, pentru că altfel nu se poate. Aici se moare în continuare şi e mare durere. Am doi vecini alături care îşi plâng zilnic părinţii decedaţi pe care i-au văzut ultima oară când au fost duşi la spital. Nici nu ştiu dacă mai primesc cenuşa lor. E mare durere! Stăm toţi în case şi ieşim doar pentru a ne cumpăra cele necesare. Cine merge la muncă, o face numai cu permis, iar cine iese, cu declaraţie scrisă. Sunt controale peste tot, iar amenda ajunge şi până la 3.000 de euro, dacă nu respecţi măsurile impuse. Aşa cum am văzut că se face deja şi în România, la noi acasă, la voi acasă.... şi este foarte bine. Mă bucur că voi aţi învăţat din greşelile celor de aici şi aţi luat mult mai repede măsurile de restricţie”, a continuat Maria, cu voce tristă, cu glas tremurând.

O viaţă zdruncinată din temelii

Şi da, recunoaşte, experienţa pe care o trăieşte acum, pe care o trăim cu toţii, i-a dat viaţa peste cap. Şi-a anulat concediul, nu mai iese, nu mai socializează, nu-şi mai poate îmbrăţişa copiii, nici pe nepoţica dragă pe care în fiecare zi o scotea în parc şi se jucau împreună ore întregi, nu mai primeşte musafiri, nu mai iese la plimbare. „Ne-am schimbat cu toţii. Foarte mult. Toate planurile noastre au fost date peste cap. Mi-e foarte greu şi când deschid telefonul să îmi văd copiii şi nepoţica şi încercăm cu toţii să nu plângem unii faţă de alţii. Mai ieşim pe balcoane, ne mai vedem cu vecinii de la distanţă, dar e foarte greu. Se ieşea la un moment dat şi se cânta imnul, la oră fixă. Nu mai facem nici asta, din respect pentru cei care sunt în doliu şi îşi plâng persoanele pe care le-au pierdut. Stăm toată ziua cu ochii la televizor, vrem să aflăm tot ce se întâmplă şi sperăm, cel mai mult ne dorim asta, să auzim şi acea veste pe care o aşteptăm cu toţii: că totul s-a sfârşit, că acest coşmar s-a terminat”. O veste care ne va aduce din nou la viaţa normală pe care ne-o dorim cu toţii. La viaţa de după pandemie. La viaţa care oricum nu va mai fi la fel pentru niciunul dintre noi.

„Protejaţi bătrânii.

Ajutaţi bătrânii.

Nu-i lăsaţi singuri!”

„Este atâta linişte în jur, care parcă îţi intră pe sub piele. Parcă ar fi după război. Iar când se aud clopotele bătând îţi trec fiori pe şira spinării. Pentru că ştii că s-a mai dus un suflet.”

„Am un mesaj către voi, dragii mei de acasă: staţi în casă. E cea mai sigură măsură pe care o puteţi lua. Staţi acasă şi împreună vom putea astfel să învingem acest virus care a distrus atâtea familii şi a creat atâta durere.”