Cântecul din zori

  Mihai  BUZNEA

 

  L-am ascultat de nenumărate ori. Poate de mii de ori. A fost un privilegiu de care nu prea mulţi au avut parte. Trebuia să-ţi placă  o asemenea muzică. Nu era pentru toate urechile. Imi răsplătea, dacă vreţi, eforturile la care ziarul mă supunea, ediţie de ediţie, când ca secretar de redacţie, când ca ”ultim-prim-cititor”, sau altfel spus, în limbaj gazetăresc – ”cap limpede”,  pentru ca ştirile ultimei zile să ajungă, proaspete, la cititor, înainte ca acesta să-şi fi început programul diurn de lucru. Rotativa încheia un ciclu, spre a-l relua noaptea următoare într-un perpetuum mobile al cuvântului tipărit. Işi interpreta, în fiecare dimineaţă, marşul triumfal şi cântecul de leagăn cu care-şi trimitea slujitorii la culcare: echipele de ziarişti şi tipografi care dăduseră substanţă şi formă cronicii de-o clipă a zilei precedente, prefigurând-o pe următoarea. Sunetul din zori al rotativei era ca o simfonie a triumfului compusă în tipare de plumb. Prin el se confirma sintagma despre tipograf ca prelungire a condeiului reporterului. Iar poligrafia băcăuană îşi continua propria-i ascensiune printr-un demers viguros şi plin de îndrăzneală.

In urmă cu patru decenii şi anii ce le-au urmat, termenii de modern şi performant aveau acoperire în cel generic de utilaje tehnologice clasice. Schimbările erau puţine, rare şi nesemnificative. Imediat după revolu]ia din decembrie '89, în primăvara anului următor, o echipă de trei ziarişti de la cel mai mare cotidian norvegian - VG (Verden Gangs), condusă de binecunoscutul reporter globtrotter european Jon Magnus, avea să dea verdictul asupra unui destin implacabil: utilajele voastre sunt perfecte pentru un muzeu al tiparului. Ei, norvegienii, aveau de mult în dotare personală laptop-uri care le permiteau să proceseze în timp real texte şi imagini foto şi să le transmită imediat redacţiei, indiferent de punctul geografic în care s-ar fi aflat. Reportofonul, camera foto digitală şi microfonul erau, de asemenea, scule indispensabile şi subînţelese. Noi foloseam încă pixul, carneţelul, maşinile de scris "Optima" şi telefonul fix, iar utilajele cu care făceam şi tipăream ziarul se numeau lynotipe, masă de paginaţie, regale cu litere, ludlow-ul pentru turnarea titlurilor, calandrul, cuptorul pentru turnat plăci, ghilotina, rotativa. Şi toate se reuneau sub titlul generic de "artă grafică". Un paradox? Nicidecum! Mâinile agere şi capacităţile inventive ale culegătorilor mecanici, paginatorilor, stereotiparilor, zincografilor, tipăritorilor, converteau totul în renume. Modelul lor primordial era însuşi meşterul Gutemberg; dacă el - servindu-se de litera de lemn, de piatră şi de teascul acţionat manual reuşise să lase posterităţii adevărate opere de artă, de ce să nu-l imite în ceea ce avusese mai bun, asociindu-şi minunile noilor tehnici? Chiar dacă o pagină de ziar pregătită pentru tipar cântărea 65 de kilograme (astăzi vorbim de numai câteva grame) şi se lucra la ea 8 - 10 ore! Măsura talentului o dă, nu-i aşa, produsul final ce se-nfăţişează ochiului cititorului!

Astăzi, toate utilajele din colecţia demnă de acel muzeu, al vechii imprimerii băcăuane, au trecut în amintire. Ofensiva tehnologiilor informatice le-a răpus, lăsându-ne doar imaginile romantice. Cea mai frumoasă, dar şi cea mai dureroasă: rotativa. Adusă în ţară din Germania, în anul 1896, de către ziarul şi tipografia "Universul", aceasta a făcut parte dintr-un lot de 5 maşini  cu cadenţe de 30  000 de imprimări pe oră, o adevărată minune a tehnicii tipografice, şi care au modernizat - la sfârşit de secol XIX, industria poligrafică românească. La grupul  cu două guri de imprimare care a poposit la Bacău  60 de ani mai târziu (adică în 1956), fuseseră tipărite primele volume postume reunind versuri ale lui Mihai Eminescu. Viaţa rotativei "Plamag" avea să se curme brusc după alte patru decenii, în primăvara anului 1996, când a fost casată, demontată şi trimisă la fier vechi. Ar mai fi putut funcţiona cel puţin o jumătate de secol - au spus atunci bătrânii meşteri tipografi - doar prin lucrări curente de întreţinere. Dar, odată pornit, valul distrugerilor a măturat totul din cale. O "revoluţie" lipsită de sens, motivată de ambiţii, interese meschine şi prostie exacerbată. Se curma brusc cântecul din zori, ce se făcuse auzit şi  la Bacău timp de peste patruzeci de ani. A urmat prohodul. Apoi uitarea. Acum se cântă altceva...