vineri, 23 aprilie 2021

Cântecul din zori

  Mihai  BUZNEA

 

  L-am ascultat de nenumărate ori. Poate de mii de ori. A fost un privilegiu de care nu prea mulţi au avut parte. Trebuia să-ţi placă  o asemenea muzică. Nu era pentru toate urechile. Imi răsplătea, dacă vreţi, eforturile la care ziarul mă supunea, ediţie de ediţie, când ca secretar de redacţie, când ca ”ultim-prim-cititor”, sau altfel spus, în limbaj gazetăresc – ”cap limpede”,  pentru ca ştirile ultimei zile să ajungă, proaspete, la cititor, înainte ca acesta să-şi fi început programul diurn de lucru. Rotativa încheia un ciclu, spre a-l relua noaptea următoare într-un perpetuum mobile al cuvântului tipărit. Işi interpreta, în fiecare dimineaţă, marşul triumfal şi cântecul de leagăn cu care-şi trimitea slujitorii la culcare: echipele de ziarişti şi tipografi care dăduseră substanţă şi formă cronicii de-o clipă a zilei precedente, prefigurând-o pe următoarea. Sunetul din zori al rotativei era ca o simfonie a triumfului compusă în tipare de plumb. Prin el se confirma sintagma despre tipograf ca prelungire a condeiului reporterului. Iar poligrafia băcăuană îşi continua propria-i ascensiune printr-un demers viguros şi plin de îndrăzneală.

Întânire on-line cu reprezentanţii filialelor din ţară

 

Miercuri, 20 aprilie s-a desfăşurat on-line întâlnirea de lucru a reprezentanţilor filialelor UZP din ţară cu preşedintele Doru-Dinu Glăvan. Cu acest prilej s-au abordat câteva probleme considerate urgente pentru desfăşurarea activităţii organizaţiei conform programului stabilit la Conferinţa Naţională.

Astfel, preşedintele Glăvan a solicitat membrilor din teritoriu să trimită cât mai curând articole pentru Revista UZP (numărul 2 / 2021). Tematica acestei ediţii este promovarea proiectelor jurnalistice cu impact local şi zonal, a figurilor importante din breasla noastră, a evenimentelor în care se implică UZPR. Rugămintea redacţiei este ca materialele să fie însoţite şi de ilustraţie.

duminică, 17 mai 2020

Un altfel de Paşte


preot Constantin GHERASIM

Bacăul este o comunitate creştină cu rădăcini vechi. Existenţa unei biserici ştefaniene în centrul urbei reprezintă un semn că spiritualitatea locuitorilor era un puternică şi profundă în veacul al XV-lea. Şi s-a păstrat peste timp. Dintotdeauna, pentru băcăuani, sărbătorile pascale au însemnat momente de rugăciune, prezenţa la sfintele lăcaşuri pentru a primi lumina sfântă şi fericirea mesei în familie, alături de dragi. Anul acesta a fost altfel decât ne-a obişnuit istoria. Am avut parte de un festin religios atipic, centrat nu pe prezenţa reală, ci pe cea virtuală, în biserici.

Cum l-am cunoscut pe Marius Mircu


Sebastian ŞUFARIU

Un vecin pe nişte scări


Pe Marius Mircu l-am cunoscut undeva prin primăvara anului 1990. Oricât ar părea de ciudat, lucrurile chiar aşa s-au şi întâmplat. Habar nu aveam pe atunci despre cine e vorba. O vreme, deşi a stat la doi paşi de mine, nici nu l-am băgat în seamă. A trecut ceva timp până am făcut cunoştinţă cu adevărat.
Dar, înainte de alte consideraţii, mă întorc la primăvara lui 90…

sâmbătă, 16 mai 2020

Medalii şi distincţii pentru Filiala UZP Bacău

    Acţiunea itinerantă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a atins şi Bacăul.  În Amfiteatrul „Dumitru Alistar“ al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“, Catedra de Limba şi literatura română şi Ştiinţe ale comunicării a organizat întâlnirea dintre studenţii programului de studii Comunicare şi relaţii publice şi jurnalişti din Bacău şi din ţară. Preşedintele organizaţiei, Doru-Dinu Glăvan, l-a omagiat pe Vasile Alecsandri în calitate de... redactor al publicaţiei „Certitudinea“, alături de... Mihai Eminescu. Cu privirea către actualitate, a subliniat că „maturitatea seniorilor nu poate fi depăşită de frenezia tinerilor“. „Fiecare senior ar trebui să ia câte un tânăr jurnalist într-un act de mentorat“, a adăugat Ovidiu Zanfir. Vasile-George Puiu a elogiat radioul ieşean, Cristina Cârtiţă-Buzoianu a atenţionat asupra pericolului ştirilor false, Petru Frăsilă a oferit un model de luptă pentru drepturile jurnalistului, iar Ioan Dănilă a propus din nou deschiderea de rubrici dedicate limbii române în toate publicaţiile. Filialei Bacău i s-a decernat Medalia Centenar UZPR, iar Mihai Buznea, Eugen Verman, Leonard Popa şi Ştefan Radu au primit distincţia Credinţă şi loialitate, înmânată de preşedintele UZPR. (D. I.)

Reportaj de suflet


Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip



Text şi foto:
Cornel CEPARIU


Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

(citiţi articolul integral)