BACĂU – BLAJ, 23 NOIEMBRIE 1918, ZBORUL MARII UNIRI EXECUTAT DE LOCOTENENTUL VASILE NICULESCU

Vilică MUNTEANU

            Episodul Zborului Marii Uniri va rămâne unul emblematic atât pentru istoria aeronauticii cât şi pentru istoria Bacăului şi reprezintă un moment important pentru momentul înfăptuirii Marii Uniri din 1918. În acest sens, este important de reamintit contextul în care se afla Bacăul la acea dată. Judeţul Bacău a dispus de condiţii topografice şi logistice adecvate pentru organizarea de aerodromuri de campanie în Primul Război Mondial, fapt ce a influenţat decisiv evoluţia ulterioară a aeronauticii în zonă (vezi AEROSTAR, fostă Întreprinderea de Avioane, a Bazei Aeriene, a Şcolii de Pilotaj). În Primul Război Mondial, în zona oraşului Bacău, pe linia de intersectare a axei Gherăieşti-Hemeiuş-Mărgineni se afla un aerodrom, care era folosit pentru apărarea zonei, misiuni de observare aeriană şi misiuni de legătură, ţinând cont şi de faptul că, la acea dată, Bacăul era şi sediul Statului Major Central, condus de generalul Alexandru Averescu, care comanda fronturile de la Oituz.

            În toamna anului 1918, activităţile premergătoare actului de la 1 Decembrie erau din ce în ce mai intense, în întreaga Transilvanie, cu preponderenţă în Arad, Blaj şi Alba Iulia, existând, în acelaşi timp, şi comunicări cu Guvernul Român, aflat încă la Iaşi. Din cauza asprei ierni timpurii şi a zăpezii abundente, legăturile dintre Consiliul Naţional Român Central şi Guvernul României nu se puteau efectua decât pe calea aerului. Pentru a transporta de urgenţă documente deosebit de importante la Blaj, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea unui avion. Un număr important de aviatori s-au oferit să îndeplineasca această misiune. A fost ales locotenentul Vasile Niculescu, întrucât cunoştea traseul de zbor încă din campania din vara anului 1917, când trecuse cu avionul Carpaţii şi lansase manifeste în Transilvania, însoţit de căpitanul Victor Precup, delegat al Marelui Cartier General, care „a adus de la Iaşi toate lămuririle necesare asupra misiunii ce trebuia îndeplinită”[1]. Au fost redactate scrisori cu titlu de recomandare pentru viitoarele mişcări ale unioniştilor din interiorul arcului carpatic însă expedierea lor rapidă era o sarcină greu de realizat, din cauza drumurilor blocate de zăpada viscolită. S-a luat hotărârea ca geanta cu preţioasele documente să fie expediată cu avionul, fiind ales Blajul ca punct final al zborului. A fost aleasă această destinaţie întrucât arhidieceza de aici era considerată una dintre cele mai puternice din Transilvania, ceea ce făcea ca mesajul din Regat să aibă o cât mai largă răspândire[2].

Farman-ul 40 nr. 3.240 cu carlingă deschisă, avâd montat încă un rezervor pentru combustibil, a decolat de la Bacău în ziua de 23 noiembrie, după care a trecut munţii la 2.600 m, echipajul având costume de piele îmblănită şi feţele protejate cu un strat gros de parafină, pentru a rezista la o temperatură de -40⁰ C. Pe lângă faptul că la avion carlinga era deschisă, cei doi ofiţeri nu dispuneau nici de paraşute şi nici de armament pentru a putea riposta în eventualitatea vreunui atac inamic, aşa încât zborul a fost unul de mare risc. La bord se afla un sac cu manifeste şi o geantă militară sigilată. Manifestele urmau să fie lansate din avion deasupra Blajului şi a altor aşezări transilvănene. Geanta sigilată conţinea trei documente extrem de importante (printre care şi scrisoarea prim-ministrului Ion I.C. Brătianu către Consiliul Naţional Român Central). Au trecut pe lângă mai multe locuri şi localităţi: Moineşti, muntele Ceahlău, bazinul Bârsei, Târnave, Odorhei, Sighişoara, Mediaş şi apoi Blaj. Au văzut, de sus, Câmpia Libertăţii, situată între Târnava Mare şi calea ferată. Pe o culme mai înaltă străjuia statuia lui Avram Iancu. Au făcut câteva viraje peste oraş şi au aruncat teancuri de manifeste, după care au aterizat. „Peste puţin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem, era înconjurat de o mare mulţime de blăjeni şi ţărani din satele apropiate, trecuţi îmbrăcaţi prin apa Târnavelor. Am rămas mut şi fără simţire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le ştiri ce le umplea sufletul de bucurie. (...) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean şi ţăran a căutat să dea mâna cu noi, să ia fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, avea să noteze mai târziu aviatorul[3].

Zborul s-a desfăşurat în condiţii normale şi echipajul Niculescu-Precup a aterizat la ora 13 în apropierea Câmpiei Libertăţii din Blaj. Avionul românesc a fost înconjurat de numeroşi oameni veniţi în fugă să-i primească pe cei doi zburători. Iată relatarea elevului sergent Eugen Radeş, unul din cei care au asigurat paza avionului pilotat de locotenentul Vasile Niculescu: „În întâmpinarea celor doi aviatori au sosit dr. Victor Macovei şi Gavrilă Precup de la Mitropolie, care prin cuvinte întrerupte de emoţia şi de strigătele „Să trăiască!” ale mulţimii, aceştia i-au asigurat pe oaspeţi că sunt la adăpost… Între timp, soseste şi dl. căpitan Virgil Pop şi la întrebarea locotenentului pilot Vasile Niculescu cum rămâne cu avionul, dl. căpitan Pop îi spune că va asigura paza avionului punând o gardă puternică întărită cu o mitralieră, iar echipajul să meargă la Palatul Mitropolitan. Căpitanul Virgil Pop a desemnat opt soldaţi din Garda Naţională, care, împreună cu sergentul Sandu, au venit cu mitraliera pentru paza avionului. Căpitanul Virgil Pop ne-a atras atenţia să nu lăsăm pe nimeni să se apropie de avion şi a dat ordin să ni se aducă de mâncare şi lemne pentru foc, deoarece stăteam în frig, în aer liber, pe un ger cumplit de -30 grade C. Ni s-au trimis de la Mitropolie lemne, mâncare si zece litri de vin. După ce am curăţat locul de zăpada din jurul avionului, am făcut focul şi garda se schimba din oră în oră”[4].

Însemnătatea acestui zbor reiese şi din scrisoarea dr. Ionel Pop înmânată locotentului Vasile Niculescu, în care se scria: „Dragă domnule Niculescu, trecând Carpaţii în zbor, împreună cu comandantul dumitale – căpitanul transilvănean Victor Precup, – ca primă solie a mântuirii noastre, ai aterizat ieri, 23 noiembrie, pe Câmpia Libertăţii. Du, te rog, fraţilor noştri dragi toată căldura sufletului nostru, du-le chemarea noastră! Dumneata ne vei fi pururi neuitat şi, ca să-ţi aduci din când în când aminte de aceia pe care sosirea dumitale i-a făcut fericiţi, primeşte de la noi o bucată de piatră. Este o întruchipare a luptelor noastre seculare şi a suferinţelor noastre. E o bucată de piatră, vechea piatră a Libertăţii, ridicată în 1848 pe câmpia de lângă Blaj, unde aţi aterizat dumneavoastră împreună cu românul tarnsilvănean Precup. Piatra a fost, între timp, aruncată în aer cu dinamită de către ocupanţi, pentru ca nici acest modest semn al dorinţei de libertate să nu-l avem. Din trupul ei este bucata care îţi va aminti de noi. Cu frăţească dragoste! Doctor Ionel Pop”.

La ora 18.00 s-a ţinut şedinţa festivă în localul „Patria”. Dr. Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a informat participanţii despre zborul locotenentului Vasile Niculescu şi despre conţinutul documentelor transportate pe calea aerului. S-a comunicat faptul că echipajul Niculescu-Precup se va întoarce la Bacău pentru a transmite hotarârea românilor transilvăneni de a se uni cu Ţara, fără nicio rezervă.

În şedinţa care s-a ţinut la Palatul Mitropolitan, Consiliul Naţional Român a hotarât convocarea unei Mari Adunări Naţionale la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918, unde se va proclama în mod oficial Unirea cu România. A doua zi, la plecare, echipajul a fost înconjurat de sute de oameni care şi-au pus iscălitura pe pânza avionului. Era mesajul românilor din Blaj, către Guvernul Român din Iaşi, prin care aceştia îşi puneau semnătura pe actul Marii Uniri. După o noapte petrecută la Bacău, pe 25 noiembrie, pilotul Vasile Niculescu decolează cu Farmanul său cu destinaţia Iaşi, pentru a preda Marelui Cartier General documentele primite de la Vasile Suciu şi a raporta, împreună cu căpitanul Victor Precup, ceea ce au văzut şi auzit la Blaj[5]. 

Pilotul Vasile Niculescu s-a născut la 21 noiembrie 1891, în Fălticeni[6]. Părinţii au insistat să urmeze cursurile Seminarului Teologic. Visul lui, însă, era să zboare. Si până la urma l-a realizat. La 24 ianuarie 1915 s-a înrolat în armată şi a urmat cursurile şcolii de pilotaj de la Băneasa. „M-a fascinat zborul de mic copil şi am văzut pentru prima oară aeroplanele la manevrele militare din toamna anului 1911, care se desfăşurau în zona noastră – îşi amintea el mai târziu. În Școala de Pilotaj l-am avut conducător pe George Valentin Bibescu – un adevărat prinţ al zborului”[7]. A obţinut brevetul de pilot militar cu nr. 61, la 15 august 1915. Prin Ordinul ministrului de Război, la 10 iulie 1916 a fost avansat plutonier şi repartizat la Corpul de Aviaţie[8].

După intrarea României în război, tânărul sublocotenent (fusese avansat la 1 octombrie 1916) a funcţionat o vreme ca instructor în cadrul Şcolii de Pilotaj de la Bârlad. A fost mutat, la cerere, pe front, la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În ziua de 7 iulie 1917, se afla într-o misiune de recunoaştere aeriană deasupra liniei frontului. Avionul a fost prins în tirul artileriei germane şi mai multe schije au lovit aripile aparatului. A apărut şi un avion german, care a deschis focul. Coechipierul lui Vasile Niculescu, plutonierul Constantin Pârvulescu, a ripostat, obligând aparatul inamic să se retragă. În registrul de zboruri al Escadrilei F4 sunt consemnate multe asemenea acţiuni pline de curaj[9].

La începutul anului 1918, s-a deplasat cu unitatea în Basarabia şi a executat misiuni împotriva trupelor bolşevice, care intraseră acolo. A făcut zboruri de recunoaştere pe Nistru, a bombardat poziţiile inamice de la Moghilev. Pentru fapta sa, era firesc ca locotenentul Vasile Niculescu să fie decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Dar n-a fost aşa. Aviatorul Vasile Niculescu a continuat să-şi îndeplinească misiunile primite. În ziua de 23 iunie 1919, în timpul unei recunoaşteri executate în Transnistria, din cauza unei defecţiuni tehnice, avionul său a aterizat în liniile bolşevice. Locotenentul a stat în captivitate, la Odessa, timp de o lună de zile, după care i s-a dat drumul. Între anii 1920-1923 a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic. Prin Înaltul Decret Regal nr. 5.634 din 24 octombrie 1923 a fost înaintat la gradul de căpitan. A fost transferat la 1 octombrie 1924 la Comandamentul Școlii de Aeronautică. În perioada 1 martie – 1 septembrie 1925 a executat un stagiu de pregătire în aviaţia cehoslovacă, fiind apreciat pentru tehnica pilotajului, pe care o stapânea la perfecţie.

Cariera lui aviatică s-a oprit în 1926, la cererea sa, după ce a fost transferat la Centrul de Recrutare din Rădăuţi prin Ordinul 37.368/1926, emis de ministrul de Război. Câţiva ani mai târziu, fostul aviator ajunsese în Regimentul 96 Infanterie. Din 1918 până în 1937, aviatorul a lucrat la Comandamentul Şcolii de Aeronautică (1924-1925), după ce devenise căpitan în anul 1923[10].

După ce a părăsit haina militară, Vasile Niculescu a trăit până la aproape de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar. Într-o scrisoare din 1 noiembrie 1967, dr. Ionel Pop – membru al Consiliului Naţional Român Central – îi scria pilotului Vasile Niculescu: „Sunt cu sufletul înălţat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 şi nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obosiţi. Da, mult stimate domnule locotenent aviator, sunt acelaşi Ionel Pop, care, la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet să vă primească şi să vă îmbraţişeze pe Câmpia Libertăţii din Blaj unde aţi aterizat. Nu se uită marele fapte ale unui zburător-erou. Îl uită numai politicienii; cei care au luptat pentru România Mare nu pot să facă aşa ceva. Iar dumneavoastră aţi contribuit din plin la Marea Unire. Și asta nu se uită!”[11]

Pentru a creiona profilul pilotului Vasile Niculescu, vom prezenta câteva extrase din foile calificative ale acestuia aflate în dosarul său personal.

„Escadrila F4. Sublocotenet activ Nicolescu (sic.) Vasile, pilot. 7 ianuarie – 20 martie 1918: Robust, a putut îndura cu multă uşurinţă greutăţile actualului războiu, destul de inteligent, are şi o educaţie militărească tot atât de aleasă. Cu multă dragoste pentru cariera militară, încă înainte de a se activa a dat probe de un bun şi conştiincios militar. Aplicat din fire spre aviaţie, a învăţat repede pilotajul, îndeplinind, cu multă pricepere, această sarcină atât de grea. Venit pe front, a fost un mijloc de a-şi arăta calităţile sale, dând, ori de câte ori nevoia a cerut, probe de multă îndrăzneală. A zburat zilnic cu ocazia luptelor de la Mărăşeşti, executând numeroase bombardamente asupra rezervelor inamice. A avut mai multe lupte aeriene, dintre care una cu ocazia luptelor de la Mărăşeşti, după care s-a întors cu aparatul găurit de gloanţe şi cu câteva sârme rupte. Pentru faptele sale de curaj, cât şi pentru serviciile aduse, a fost propus a fi decorat cu „Steaua României” în gradul de Cavaler. În timpul când escadrila F4 a fost ataşată pe lângă Divizia a 11-a a îndeplinit, tot cu aceeaşi sârguinţă, toate misiunile ce i-au fost încredinţate. Comandantul Escadrilei, Căpitan aviator Olănescu”. „Mă unesc în totul cu notele date acestui ofiţer de către comandantul Escadrilei. Ofiţer de viitor, merită a înainta excepţional la gradul de locotenent. Menţin propunerea de decorare. Șeful de Stat Major, lt. Colonel Rădulescu, 20/III/1918”. „Menţin elogioasele aprecieri, precum şi propunerile de înaintare excepţional şi aceea de a fi decorat cu „Steaua României” cu spade, cl V. Comandantul Diviziei 11, General ˂ss. indescifrabil˃”[12].

„Grupul I Aeronautic, locot. activ Nicolescu Vasile. 15 august 1916 – 31 martie 1918. Destul de sănătos şi robust, a suportat uşor campania. Fizic foarte plăcut, se prezintă foarte bine. Foarte inteligent, cu o cultură civică aleasă. Deşi ofiţer de rezervă, a reuşit uşor, prin puterea sa de muncă şi prin bunăvoinţa sa, să-şi apropie foarte bine cunoştinţele militare, precum şi pe cele speciale ale aviaţiei, având o deosebită aplicaţie pentru chestiunile tehnice. Foarte conştiincios, modest, a reuşit întotdeauna să-şi atragă simpatia şefilor şi camarazilor. A cerut şi i s-a aprobat activarea. Venit în aviaţie la mobilizare, a fost repartizat, după terminarea pilotajului de şcoală, la Esc. F4. Pilot excelent, conştient de tehnica zborului, a luat parte la luptele de la Mărăşeşti, executând zboruri foarte riscante şi de lungă durată şi din care adesea a venit cu aparatul ciuruit de gloanţe. A luat, de asemenea, parte la luptele de la Cireşoaia, Runcu etc., zburând tot cu acelaşi avânt, curaj şi devotament. În Basarabia, de asemenea, a executat zboruri de lungă durată, aducând ştiri preţioase. Este un ofiţer serios şi de valoare şi un pilot, cu adevărat de războiu, încercat. Decorat cu „Coroana României” cl. V. Merită a înainta la alegere. Comandantul Grupului 1 Aviaţiune, Maior aviator, Enescu”[13].

„Grupul I Aeronautic, locot. Nicolescu Vasile. 1 aprilie – 31 octombrie 1918. Menţin în totul aprecierile din Foaia calificativă de campanie asupra însuşirilor sale fizice şi morale. Ca pilot, şi-a menţinut tot timpul antrenamentul, profitând de orice ocazie pentru a zbura. În ziua de 10 noiembrie 1918 (stil vechi – n.n.) a executat, pe un F 40 cu rezervor suplimentar, o misiune specială de la Bacău la Blaj şi înapoi, ducând pe căpitanul ardelean Precup. Deşi în ziua plecării era un ger groaznic şi terenul acoperit cu un strat de 20 cm de zăpadă, atât la Bacău cât şi la Blaj, zborul a fost executat în condiţiuni excelente. Cu aceasta a probat, odată mai mult, că este un pilot încercat, pe care se poate conta în orice împrejurare. Merită a înainta în mod excepţional. Comandantul Grupului 5 Aeronautic, Maior aviator, Enescu”[14].

„Grupul I Aeronautică, locot. Nicolescu Vasile. 1 noiembrie 1918 – 31 octombrie 1919. Fizic plăcut şi rezistent. A suportat uşor greutăţile campaniei. Educaţie militară distinsă. Aptitudini militare frumoase. Educaţie civică aleasă. Posedă frumoase cunoştinţe generale. A luat parte la luptele contra bolşevicilor, zburând mult şi executând frumoase recunoaşteri de lungă durată. În una din aceste recunoaşteri, a căzut prizonier, împreună cu observatorul său, locot. Gheorghiu Ermil şi numai graţie prezenţei de spirit a putut scăpa cu viaţă şi s-a reîntors, prin schimb de prizonieri, aducând ştiri preţioase. În prezent este comandantul Parcului No. 1, unitate pe care o conduce cu multă pricepere.

Comandantul Grupului 1 Aviaţie, Maior aviator, Protopopescu”[15].

„Grupul I Recunoaştere, Esc. II Rec., locotenent Niculescu Vasile. 18 februarie 1923 – 31 octombrie 1923. Sănătos. Rezistent. Suportă campanii. Capabil. Muncitor. Frumoasă cultură generală şi de specialitate. Caracter sincer. Multă voinţă. Om îndeajuns de energic. Spirit de iniţiativă. Educaţie militară aleasă. Foarte disciplinat. Respectuos. Execută fără şovăire ordinele ce le primeşte. Cu multă dragoste de zbor şi foarte bun pilot din cei mai vechi. A zburat fără întrerupere în toate campaniile după 1914. Ori de câte ori este de executat vreo misiune de încredere, i se poate încredinţa cu cele mai mari şanse de a fi dusă la bun sfârşit. Element foarte serios, foarte modest, foarte corect şi cinstit. Niciodată nu şi-a reclamat imediat drepturile, din care cauză – datorită modestiei sale – a fost trecut cu vederea chiar după merite mari. Citez, astfel, zborul făcut în Ardeal în iarne anului 1918, primul zbor de legătură naţională, când nicio altă legătură nu era posibilă. Expus la sacrificii mari şi riscuri de a se pierde în munţi, rezultatul acelui zbor a fost din cele mai reuşite şi publicat în toate ziarele. Modestul pilot, încă până azi nu a fost recompensat. Este comandant al Escadrilei a II-a Recunoaştere şi în cursul verii, după 15 mai până la 15 octombrie, a fost şi şef de pistă. Foarte bun comandant de unitate, foarte gospodar. Cu grijă de material şi personal. S-a ocupat mai puţin de instrucţia trupei în escadrilă. În intervalul ianuarie-mai, a avut, însă, instrucţia unei companii de recruţi, la care a dat frumoase rezultate. Ca şef de pistă, s-a ocupat de continuarea antrenamentului piloţilor, păstrând ordinea în timpul zborurilor şi cerând de multe ori pedepsirea acelor care presdripţiunile, păstrând măsura dreaptă. În rezumat, este un element de valoare şi de multă nădejde. Promoţia sa a fost avansată, însă, nefiind în întregime, nu l-a ajuns rândul şi a avut mare lovitură mortală. Totuşi, stăpân pe sine, a continuat a munci stăruitor, alături de colegii săi căpitani, fără a se plânge sau descuraja. Fiind propozabil, îl caracterizez că merită a înainta „la excepţional”. Comandantul Grupului I Aviaţie de Recunoaştere, Lt. Comandor, (ss. Indescifrabil)”. „Menţin notele. Merită a înainta la excepţional. (ss. Indescifrabil)”[16].

Pe 24 noiembrie 1923, prin Înaltul Decret Regal nr. 5.634/1923 şi Ordinul de Zi nr. 869/1923, locotenentul Vasile Niculescu a fost înaintat la gradul de căpitan[17]. O avansare destul de târzie, care, probabil, a contribuit la demisia sa din Armată.

Maiorul (r) aviator Vasile Niculescu s-a stins din viaţă la 24 aprilie 1980, într-un trist anonimat.

Ultimele două decenii de viaţă, în plină Epocă de Aur, le-a trăit într-un Bucureşti cu puţine urme de normalitate. Doar în 1961, în decembrie, a primit, se pare, o scrisoare de la Andrei Popovici, fostul comandant al Gruplui 2 Aeronautic Tecuci, care amintea celebrul şi extraordinarul episod pe care i-l datorează istoria românilor. În rest, uitare...

Un personaj uitat din istoria românilor îşi doarme somnul de veci într-un mormânt din Rădăuţi, pe a cărui cruce scrie Vasile Niculescu. Anonim, erou şi apoi din nou anonim, trecut pentru totdeauna în uitare. O viaţă ca un scenariu de film.

24 aprilie 2018. Col. Paul-Valerian Timofte – preşedintele Filialei Bacău a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”,  Vilică Munteanu – vicepreşedinte, împreună cu Astrid Mallet – nepoata aviatorului Vasile Niculescu, în faţa mormântului celui omagiat

În cimitirul din Rădăuţi, singurul din ţară traversat de o cale ferată, se află, din primăvara lui 1981, un mormânt pe a cărui cruce stă scris numele de Vasile Niculescu, un bătrân ceasornicar care s-a stins discret, ba chiar în anonimat, la 90 de ani. Povestea lui se leagă însă puternic de unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor. Ziua de 1 Decembrie 1918, când Vasile Niculescu era pilot... Două vieţi a trăit de fapt Vasile Niculescu, două vieţi diferite, ca două romane care se întâlnesc într-un punct crucial.

            La iniţiativa Consiliului Judeţean Bacău, în colaborare cu Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria municipiului Rădăuţi, pe 24 aprilie 2018, la Rădăuţi s-a desfăşurat un simpozion omagial dedicat comemorării celui care, la manşa avionului său a scris o frumoasă pagină de istorie, la care au participat aviatori din mai multe unităţi de aviaţie din ţară, militari, cercetători, muzeografi, arhivişti, profesori, reprezentanţi ai unor instituţii didin administraţia locală, preoţi etc. După simpozion, la cimitirul în care pilotul Vasile Niculescu îşi află odihna veşnică, s-a desfăşurat un ceremonial militar-religios, în timpul căruia o formaţie de trei avioane cu reacţie de la Unitatea de Aviaţie din Bacău au survolat zona, dând onorul.

Pentru a marca însemnătatea zborului Bacău – Blaj din 23 noiembrie 1918, băcăuanii au bătut trei medalii. Prima, din tombac, Ø 60 mm, bătută la Monetăria Statului în anul 1993, are pe avers un avion în zbor, în stânga căruia sunt înscrişi anii 1953 şi 1991, sub el 40 ANI şi două ramuri de stejar, iar circular textul AEROSTAR BACĂU • PATRU DECENII DE ACTIVITATE. Pe revers este conturul  României Mari, în interiorul căruia  sunt marcate oraşele Bacău şi Blaj, unite printr-o linie punctată, deasupra textul ZBORUL MÎNTUIRII NOASTRE 23.11.1918 – 1993. Sub contur, 75 ANI / AEROMFILA ‘93 / BACĂU. Circular, textul EXPOZIȚIA FILATELICĂ INTERNAȚIONALĂ • BACĂU 27.11.1993 – 2.12.1993.

  

Cea de-a doua medalie, realizată la Arad, din cupru,  Ø 60 mm, pe avers are reprezentat conturul României Mari, în care sunt marcate oraşele Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Bacău şi Blaj, ultimele două legate cu două săgeţi curbe simbolizând zborul dus-întors, traversat de un avion Farman 40 şi deasupra conturului chipul aviatorului locotenent Vasile Niculescu Popa. Circular textul 85 DE ANI DE LA RAIDUL AERIAN BACĂU – BLAJ – BACĂU • 1918 – 2003. Pe revers este stema judeţului Bacău, deasupra căreia este înscris PREFECTURA JUDEȚULUI BACĂU, iar dedesupt sigla A.R.P.I.A. Circular, CONSILIUL JUDEȚEAN BACĂU • A.R.P.I.A. FILIALA JUDEȚEANĂ BACĂU.

   

A treia medalie a fost bătută la Monetăria Statului în tombac, Ø 60 mm, la aniversarea a nouă decenii de la zbor, prilej cu care acesta a fost reeditat. Și pe aversul acesteia este conturul României Mari, pe care sunt marcate oraşele Bacău şi Blaj, legate cu două săgeţi curbe simbolizând zborul dus-întors, traversat de un avion Farman 40circular textul 90 DE ANI DE LA ZBORUL MARII UNIRI • 1918 – 23 NOIEMBRIE – 2008. Pe revers, central sigla A.R.P.I.A., deasupra căreia este scris Lt. Aviator / V. NICULESCU / RAIDUL AERIAN / BACĂU – BLAJ – BACĂU, iar dedesupt 1918-23 NOV-2008 / 90 ANI. Circular, A.R.P.I.A. – FILIALA BACĂU / PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU.

 

În toamna acestui an se va reedita încă odată zborul Bacău – Blaj şi se va mai bate o medalie plus o insignă, dedicate centenarului istoricului zbor.

---

[1] George-Paul Sandachi, Zborul Marii Uniri de la Bacău la Blaj, Ed. Rovimed Publishers, 2008, p. 39.

[2] Iulian Bunilă, Locotententul care a transportat în zbor documentele Marii Uniri: „Am rămas mut la entuziasmul oamenilor când au văzut tricolorul de pe avion“, în „Orașul tău”, Buzău, 8 septembrie 2015.

[3] Ibidem.

[4] Liniile Aeriene Române – Album aviatic, ˂1996˃, nepaginat.

[5] George-Paul Sandachi, op.cit., p. 44/49.

[6] Arhivele Naționale Suceava, Colecția Registre de stare civilă – Fălticeni, d. 44/1891, născuți, act nr. 302.

[7] Valeriu Avram, Locotenentul Vasile Niculescu – Pilotul Marii Uniri, Editura Universitară, 2008, p. 34.

[8] Arhivele Naționale Militare, Memorii bătrâni, litera N, cpt. 194, f. 39 v.

[9] Valeriu Avram, op.cit.,passim.

[10] Arhivele Naționale Militare, fond și lit. cit., f. 44-58.

[11] Valeriu Avram, op.cit.,passim.

[12] Arhivele Naționale Militare, fond și lit. cit., f. 44.

[13] Ibidem, f. 45.

[14] Ibidem, f. 46.

[15] Ibidem, f. 47.

[16] Ibidem, f. 54.

[17] Ibidem, f. 40.