Complot împotriva Nadiei

Ştefan OLTEANU

O ''bombă'' activată după 30 de ani

 Avocatul canadian Richard ''Dick'' Pound, sportiv mediocru (cea mai bună performanţă a sa a fost un loc IV la J.O. de la Roma, la nataţie, cu stafeta de 4x100 m mixt a Canadei), fost secretar general al Comitetului Olimpic Canadian în timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, in 1976 si, ulterior, vicepresedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (1996 - 2000), declansează - cu o deosebit de suspectă întârziere - un atac la adresa celei mai mari gimnaste a tuturor timpurilor, românca Nadia Comăneci, afirmând că ''pentru a nu scoate în evidenţă calificativele prea mari acordate sovieticelor, arbitrii au decis s-o noteze cu zece pe Nadia". Preluand această afirmaţie contrară adevărului, presa nord-americană a trecut la titluri-soc: "Zecele Nadiei, aranjat!" sau "Arbitrii necinstiţi au făcut-o pe Nadia perfectă!"

Acuzaţii usor de demontat

Pentru a pune lucrurile la punct de la bun început, trebuie să precizăm că în iulie - august 1976, în timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, cele mai importante oficialităţi sportive canadiene, aflate permanent în miezul evenimentelor olimpice, erau presedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice - Roger Rousseau, directorul Satului Olimpic - Yvon Dubois si seful Serviciului Mass-media din cadrul C.O.J.O., Michel Labrosse, supranumit "omul care stie totul",  în timp ce Richard Pound, ca secretar general al Comitetului Olimpic Canadian, avea sarcini exclusiv de natură protocoloară, îndeosebi la nivelul federaţiilor internaţionale si la nivelul conducerii fiecarei delegaţii sportive în parte. Dacă, totusi, a aflat ceva din culisele întrecerilor de  gimnastică, de ce n-a facut atunci nici o declaraţie? De ce a asteptat aproape patru decenii? Trebuie precizat că, din toate declaraţiile socante iesite din claviatura lui Dick Pound, una singură ar fi adevărată, dacă formularea ei ar fi fost corectă. Canadianul-bombă afirmă că ''execuţia romancei (Nadia - n.n.-) a fost excelentă, iar cum arbitrii acordaseră deja note prea mari până atunci, nu au mai avut incotro si i-au dat zece''. Este adevărat că, sub presiunea puternică a arbitrelor sovietice si est-germane si, mai ales, sub presiunea presedintelui de atunci al Comitetului International Olimpic, sovieticul Iuri Titov, in concursul feminin s-au acordat la Montreal, în general, note mai mari decât fuseseră acordate până atunci într-un concurs olimpic, pentru a facilita astfel drumul gimnastelor sovietice spre prima treaptă a podiumului de premiere în concursul pe echipe, dar, în acest context, afirmaţia corectă a canadianului ar fi trebuit să fie următoarea: Arbitrele au notat surprinzător de generos evoluţia sovăielnică a gimnastei Nelli Kym, la paralele, fiind apoi obligate să-i acorde cel puţin 0,5 puncte în plus Nadiei Comăneci, pentru o evoluţie perfectă, ceea ce a condus, strict aritmetic, la nota 10.00, pentru care computerul nici nu fusese pregătit, iar revoluţia care s-a produs în rândul delegaţiei sovietice (si a celei est-germane) după afisarea primei note maxime, dovedeste cu prisosinţă că nota acordată Nadiei i-a pus pe jar. Vom dovedi ceva mai jos cum au stat cu adevărat lucrurile, atunci, la Montreal.

Prima conspiraţie de la Montreal

12 iulie 1976. La Montreal plouă intermitent. Cei aflaţi, însă, în Sala ''Forum", la marea demonstraţie oferită de cele mai bune gimnaste din lume, au uitat repede de vremea de afară, încălziţi de evoluţia gimnastelor românce, în frunte cu Nadia Comăneci.Cei mai mulţi dintre spectatori veniseră îndeosebi pentru Nelli Kym si Ludmila Turisceva, dar au iesit din sală plini de entuziasm, continuând s-o aplaude pe Nadia! Ziarul ''Montreal Matin'' scria, a doua zi: ''Nadia a fost formidabilă la toate cele patru aparate. Publicul a rămas pur si simplu în admiraţie, în faţa siguranţei, forţei si graţiei micuţei românce ...'' Seara, târziu, unsprezece  arbitre se întâlnesc la o ''consfătuire de taină'', prezidată, pe rând, de Iuri Titov - presedintele C.I.O., Ellen Berger - presedinta Comisiei Tehnice Feminine a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică si de arbitra internaţională Larissa Latînina. A fost definitivată atunci strategia de demolare a gimnastelor românce?  Răspunsul ar putea fi afirmativ.

Cum s-a ajuns la "Nota pentru Dumnezeu''?

18 iulie 1976. Toate cele 18.000 de locuri din Sala ''Forum'' fuseseră ocupate cu patru ore înaintea începerii concursului. Fiecare echipă urma să concureze la un aparat, prin rotaţie, conform tragerii la sorţi. Reprezentativa României a rămas ultima în concurs, la paralele. Teodora Ungureanu e notată cu 9.90. Urmează Nadia: evoluţie de kinogramă, desfăsurată într-un ritm ameţitor, cu o precizie si o siguranţă de domeniul incredibilului, în pofida unui grad de dificultate sinucigas, o iesire fenomenală si o aterizare ''înfiptă", fără nici cea mai mică ezitare! Ziaristul canadian Gilles Marcote avea să descrie astfel momentul imediat următor, a doua zi, în cotidianul ''Montreal Matin'': ''Nerăbdarea creste. De ce întârzie, oare, arbitrele? Ce s-a întâmplat? Lumea clamează :''Zece! Zece!...'' In sfârsit, bang, clopotul anunţă iminenta apariţie a notei. Un 10 mare se aprinde pe tabela electronică! Lumea se scoală în picioare, ovaţionează. Perfecţiunea a fost văzută în Sala ''Forum'', pentru că nota 10 înseamnă perfect!'' Nadia învinsese si computerul, care nu fusese programat pentru nota maximă si a fost nevoit să afiseze nota 1.0! Larissa Latînina sare, foarte nervoasă:''Perfecţiunea nu există! Comăneci a fost, într-adevăr, senzaţională, dar n-a fost perfectă, nu există perfecţiune în gimnastică, nota 10 e pentru Dumnezeu!'' Prima pagină a cotidianului ''Montreal Matin'' e dominată de o uriasă fotografie a Nadiei, sub titlul ''Zece din zece pentru Nadia'' si, dedesubt, ''Nadia Comăneci este perfecţiunea!'' Iar fosta campioană americană, arbitra internaţională Cathy Rigby Mason, exclama: ''Arbitrele sunt în găleată! Au început prin a da note foarte mari, iar  Nadia  fost evident superioară tuturor gimnastelor, fără nici o excepţie, asa că arbitrele n-au avut altceva de făcut decat să-i dea nota maximă. Personal, sunt sigură că Nadia Comăneci merita 10 ...'' (declaraţie reluată, ulterior, de influenta revistă americană ''Newsweek'', în numărul din 2 august 1976). Iar Jim McKay scria în revista ''Time'' că ''... Nadia a înotat într-un ocean de aer, demonstrând tuturor cum arată perfecţiunea''. Nadia si-a continuat apoi, cu aceeasi dezinvoltură, seria notelor maxime, reusind să obţină 7 note de 10, dintre care patru la paralele,  aparat la care a stabilit si un record imbatabil în finalele pe aparate: 20.00 puncte, maximum posibil!

Ce efect a avut complotul sovietic?

Complotul pus la cale de sovietici si est-germani  în gimnastica feminină a avut ca principal efect, la Montreal, cucerirea titlului de campioană olimpică la echipe de către reprezentativa Uniunii Sovietice. Dar aceasta, nu atât prin notele foarte mari acordate gimnastelor, cât, mai ales, prin furtul pe faţă. Iată doar câteva argumente care susţin afirmaţia noastră. Cu o cădere la paralele (care a determinat, la reluare, „sărirea” peste două elemente de dificultate) , Nelli Kym a fost notată cu 9.40, desi numai pentru cădere trebuia să fie depunctată cu 0.50 puncte, conform codului internaţional de punctaj aflat în vigoare la vremea respectivă, plus câte 0.25 puncte pentru fiecare dintre cele două elemente peste care ... sărise! Olga Korbut a fost notată cu 9.85 la paralele, după o serioasă dezechilibrare si eforturi disperate de a rămâne pe aparat, urmate de doi pasi laterali la aterizare, iar Ludmila Turisceva a primit 9.80 la acelasi aparat, cu un exercitiu surprinzător de lent, care conţinea doar un singur element de mare dificultate, făcând si un pas lateral la aterizare ! Teodora Ungureanu, calificată drept „perfectă” la sol de către comentatorii sportivi, e notată doar cu 9.80 (notă huiduită minute în sir !), în timp ce, la acelasi aparat, Nelli Kym e gratulată cu 9.90, desi a avut o evolutie inferioară s.a.m.d., s.a..m.d. ... Sovieticii si-au atins scopul în proba pe echipe: 1. URSS 390,35 p – medalie de aur; 2. ROMANIA 387,15 p – medalie de argint; 3. R.D.G. 385,10 p – medalie de bronz. Si-au atins scopul si în finala de la sol (unde au martelat-o fără milă pe Teodora Ungureanu), dar n-au reusit s-o stopeze pe NADIA, care a devenit PRIMA GIMNASTA PERFECTA ! Demersurile sovieticilor si ale sateliţilor lor ne-au reamintit adagiul «Păsărarul a căzut în laţ», iar faptul că - urcând iresponsabil, până la 9.95, nota unei gimnaste sovietice care comisese patru greseli - au adus-o pe Nadia (execuţie fără nici o ezitare !) la 10.00 nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia ridicolă că «zecele Nadiei «a fost aranjat».

Care să fie motivaţia noului complot?

Incoronată oficial ca « SPORTIVA NUMARUL UNU A LUMII DIN TOATE TIMPURILE », unanim recunoscută ca « gimnasta perfectă »,Nadia Comăneci candida pentru postul de reprezentant oficial al României în Comitetul Olimpic Internaţional, organism care pare să fie (cel puţin) reticent faţă de promovarea unui român printre membrii săi. Se stie ce reacţie negativă puternică a stârnit candidatura lui Ion Tiriac, un alt sportiv de excepţie, care a dus numele României pretutindeni în lume. Acum urmează Nadia. Cum s-o demolezi, cum s-o impiedici să acceadă în Forumul Olimpic, după ce a triumfat într-o asemenea manieră în „Forumul” din Montreal? Lovitura sub centură a fost inventată de secole. Canadianul Dick Pound o foloseste fără să rosească, acum, la începutul mileniului trei. Asteptăm reacţia marilor campioni ai sportului mondial. Oricare dintre ei poate deveni victimă.

„Frica de Nadia”

« Fenomenul Nadia Comăneci » nu s-a născut la Montreal. Legenda Nadiei a început să se ţeasă cu mulţi ani înainte, în urma concursurilor internaţionale dedicate celor mai mici gimnaste din ţările socialiste si nu numai. In iulie 1972, Palatul Sporturilor din Sofia a găzduit «Cupa Speranţelor Olimpice» (devenită ulterior « Cupa Prietenia »). Pentru prima oară, reprezentativa de junioare a României întâlnea într-un concurs oficial « cele patru mari » ale gimnasticii europene, la nivelul junioarelor : U.R.S.S., R.D.G., Cehoslovacia si Ungaria. Pe echipe a câstigat, conform asteptărilor, experimentata reprezentativă a Uniunii Sovietice, având-o ca „port- drapel” pe „gimnasta minune” Nelly Kym, iar marile favorite ale concursului pentru individual compus si finalele pe aparate erau Nelli Kym, Raisa Biciukina, Elena Ostanina, Annelore Zinke si Kerstine Gerschau. Nadia Comăneci  nu figura printre primele zece favorite. Ceea ce n-a marcat-o deloc în concurs, ba, dimpotrivă, a ambiţionat-o si mai mult, asa că... ordinea finală la individual compus a fost următoarea :  1. Raisa Biciukina, 2. NADIA COMANECI, 3. Nelli Kym... Nadia se revansează, însă, în finalele pe aparate, cucerind medaliile de aur la paralele si bârnă si medaliile de argint la sărituri si sol. « Frica de Nadia » s-a născut atunci si s-a amplificat după sirul impresionant de succese la următoarele ediţii ale « Cupei Prietenia » si ale « Cupei Kuniki », din Japonia (unde concurau si gimnastele din « ţările capitaliste »), cărora li s-au adăugat puternicile ecouri internaţionale după triumful total al Nadiei la Internaţionalele de gimnastică ale României, din 14 aprilie 1973, unde Nadia Comăneci  a cucerit toate cele 5 medalii de aur puse în joc ! Urmează trei medalii de aur si o medalie de bronz la « Cupa speranţelor olimpice » de la Leipzig (unde Nadia o devansează net pe Nelli Kym !) si alte opt succese pe linie în concursuri internaţionale de anvergură, oficiale sau amicale, printre care ediţia Phenian (august ’74) a « Cupei Prietenia », în care nu numai Nadia si Teodora Ungureanu, ci întreaga echipă de junioare a României a triumfat, devansând puternicele reprezentative ale R.P.D. Coreene, R.D.G. si U.R.S.S., clasate, în această ordine, în urma reprezentativei noastre. Apăruse un nou pericol pentru gimnastica sovietică : ECHIPA ROMANIEI ! « Frica de Nadia » s-a amplificat si după acel faimos « triumf în ilegalitate » reusit de Nadia în sala pariziană « Ile des Vents », imediat după C.M. de la Varna, din ’74, triumf care a turnat plumb în picioarele gimnastelor sovietice, anuntând, cu aproape un an înainte, « marea explozie de la Skien », unde, la primul ei concurs oficial la senioare, Nadia a reusit să răstoarne toate calculele si să uluiască întreaga lume a gimnasticii mondiale, cucerind patru medalii de aur si una de argint ! Atunci s-a zămislit si s-a consolidat „cooperativa sovieto - est germană – ceho - ungară”, care urmărea stoparea „Fenomenului Comăneci” si un sprijin reciproc în cursa pentru medalii, prin „lucrarea” gimnastelor românce de către toate arbitrele din « blocul socialist european », la care au aderat ulterior si arbitrele din Bulgaria si Polonia.

« Cheia » unui pronostic exact

La începutul lunii iunie 1976, cu doar sase săptămâni înaintea deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice de la Montreal, am fost rugat de cunoscutul poet iesean Nicolae Turtureanu, fost coleg de an în facultate, să scriu pentru revista literară « Cronica » un reportaj consacrat gimnastelor care urmau să plece la Montreal. M-am conformat imediat si, în numărul său din 16 iulie 1976 , sub titlul « Un milion de ore pentru desăvarsire », revista « Cronica » a publicat un amplu reportaj, încheiat cu pronosticul pe care-l oferisem, la cerere, si reputatei arbitre internaţionale Maria « Mili » Simionescu, vicepresedinta Comisiei Tehnice Feminine a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică : ”Trei medalii de aur – individual compus, paralele si bârnă – , o medalie de argint si două medalii de bronz, numai la gimnastică feminină ! ” Replica reputatei arbitre a fost « Să v-audă Dumnezeu, asa cum v-a auzit la Skien ! » Riscul reporterului era imens, pentru că bârna si paralelele sunt cele mai dificile aparate, unde se « contabilizează » cele mai multe ratări, iar gimnasta care ratează la un singur aparat iese, de regulă, din calculul medaliilor la individual compus, oricât de bună ar fi la celelalte trei aparate. Dar ceea ce s-a întâmplat atunci, la Montreal, e arhicunoscut : Nadia a devenit « prima gimnastă perfectă », cucerind trei medalii de aur - la individual compus, paralele si bârnă -, echipa României a cucerit argintul, palmaresul gimnastelor fiind întregit de medalia de argint cucerită de Teodora Ungureanu la paralele si de cele două medalii de bronz, cucerite de Nadia Comăneci la sol si de Teodora Ungureanu la bârnă ! Mărturisesc că, pe vremea aceea, eram atât de pasionat de gimnastică, încât cunosteam programul zilnic si forma de moment a tuturor marilor rivale ale fetelor noastre, dar si componenţa brigăzilor de arbitraj de la fiecare aparat (ceea ce conta foarte mult) si, în plus, intuisem că Nadia nu avea cum să rateze la nici un aparat, pentru că nu ratase la nici un antrenament, mentinându-se mereu în formă maximă, ba, mai mult, nu avusese nici o dezechilibrare, iar exercitiile ei îmbinau cutezător si original coeficienţii foarte înalţi de risc cu un ritm ameţitor ale execuţiei si cu o încântătoare plastică a miscării. 

Un cronicar care a urmărit întreaga carieră a Nadiei

(... şi o carte care n-a mai apărut!)

Semnatarul acestor rânduri a avut marea sansă de a urmări pas cu pas întreaga evoluţie a Nadiei Comăneci si a celorlalte gimnaste de elită din Onesti si Bacău, de la începuturile carierei lor sportive până la ultimul lor concurs oficial. La începutul lunii iunie 1976, cu doar sase săptămâni înaintea deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice de la Montreal, subsemnatul (comentator sportiv al ziarului băcăuan « Steagul rosu ») a predat Editurii Sport - Turism manuscrisul cărţii « Nadia Comăneci, de la speranţă la perfecţiune. O cronică a devenirii », urmând ca, imediat după încheierea Olimpiadei canadiene, să adauge si « capitolul Montreal ». Blocata în câteva rânduri de cenzură, cartea n-a mai intrat la tipar, manuscrisul (completat la timp, conform contractului) fiindu-i înapoiat autorului abia la două luni după... Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Praga, din 1986 ! Intre timp, asteptând apariţia cărtii, am publicat în cotidianul „Scânteia tineretului” serialul „Scoala voinţei”, un serial în 30 de episoade (octombrie 1976 – sfârsitul lui ianuarie 1977). Incercările mele repetate de a publica această carte (în care am inclus, pe parcursul anilor, toate performanţele gimnastelor noastre, până la Olimpiada de la Moscova, inclusiv) s-au lovit de amânări în serie, cartea rămânând până astăzi în manuscris. Un manuscris drag inimii mele, pentru că în el se află toată istoria perioadei de aur a gimnasticii din judeţul Bacău.